Ajuns la 41 de ani, Săpunaru este titular contra lui CFR Cluj, iar, înaintea meciului, Marius Șumudică a vorbit despre retragerea căpitanului lui Rapid.

Marius Șumudică: ”Discuțiile cu cei din conducerea clubului îl fac să treacă mai ușor pe Săpunaru!”

Șumudică a mărturisit că nu l-a simțit emoționat pe experimentatul fundaș și este convins că discuțiile purtate de Săpunaru cu Dan Șucu și Victor Angelescu l-au ajutat pe fotbalist să depășească acest moment dificil.

Antrenorul nu a exclus ca el să verse câteva lacrimi la final de meci, având în vedere ce înseamnă Cristi Săpunaru pentru Rapid.

Săpunaru va primi câte minute merită, nu avem niciun plan. Este titular, este ultimul meci al lui la Rapid, căpitanul echipei. Nu l-am simțit emoționat, poate știe să le ascundă foarte bine. Am stat de vorbă cu el și individual, și în fața grupului. Conștientizează, probabil ce i s-a promis, discuțiile care au fost cu cei din conducerea clubului, știind că în scurt timp va prelua un alt post, îl fac să treacă mai ușor peste acest moment. Și eu, când m-am retras, știind că devin antrenor și deja m-am înțeles cu echipa, mă gândeam deja la următorul proiect.

(n.r. dacă va plânge) La ’Surprize, Surprize’, mă mai uitam și mă ascundeam de nevastă-mea și de copii. Recunosc, ăsta sunt, poate așa par eu pe dinafară, dar sufletește, sunt momente în care cedez. Asta e, e uman, ăsta e Șumudică, nu aș putea să joc teatru, că ar trebui să îmi dau cu lămâie la ochi să îmi plece lacrimile. Nu știu, vom vedea la momentul respectiv.

E clar, e liderul nostru, liderul meu din cabină, un băiat pe care l-am antrenat, pe care l-am luat cu mine în Turcia, mi-a fost elev, îl cunosc de foarte mult timp. Sper să fie un moment bun și încununat cu o victorie. E altceva când te retragi și primești cadou trei puncte și ovațiile suporterilor. Sunt ferm convins că suporterii vor face un spectacol deosebit”, a spus Marius Șumudică înaintea meciului.