Charalambous a explicat de ce Ngezana nu prinde lotul la FCSB: "Va juca când va fi 100% din punct de vedere mental și fizic"

Elias Charalambous Charalambous fcsb FCSB fcsb ngezana Siyabonga Ngezana Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 07 August 2023, 15:17
Data actualizarii: Luni 07 August 2023, 14:58
Antrenorul cipriot a dezvăluit că stoperul sud-african are nevoie de adaptare la campionatul românesc. 

Siyabonga Ngezana (25 de ani) a fost cumpărat de FCSB de la Kaizer Chiefs, în această vară, pentru 600.000 de euro, dar nu a apucat să debuteze într-un meci oficial. După greșeala din amicalul cu PAOK Salonic, după evoluțiile bune ale rivalilor pe post Dawa și Haruț și după transferul lui Chiricheș, fundașul central african a prins lotul doar o dată, la partida cu Dinamo. Elias Charalambous spune că acesta va intra în vederile sale, după ce se va adapta fizic și mental la ce se cere la FCSB. Fotbalistul a văzut meciul cu CFR Cluj din tribună, el filmând stadionul în timpul încălzirii colegilor săi pentru a le arăta celor de acasă ce înseamnă un derby în România.     

"Spuneți că arăt un pic obosit? Poate că arăt bătrân"

"Spuneți că arăt un pic obosit după acest meci? Poate că arăt bătrân (râde). Cred că e normal să fii obosit după meciurile importante, pentru că suntem motivați să câștigăm și avem presiunea jocului. Pentru mine nu e o problemă dacă sunt obosit, jucătorii trebuie recuperați rapid. 100% este mai greu ca consum emoțional pe banca de rezerve, decât în teren, pentru că fotbaliștii sunt concentrați pe evoluția lor. E important ca ei să se relaxeze acum și să se recupereze fizic până joi, deoarece nu avem mult timp la dispoziție. 

"Ngezana vine dintr-un campionat diferit și are nevoie de mai mult timp de adaptare"

Băluță și Miculescu sunt accidentați, medicul va hotărî când sunt recuperați și pot juca. El ne va spune cum decurge recuperarea și când pot intra pe teren. Sunt mulțumit de lot, deși nu am schimbat mulți jucători. Am adus jucători importanți pentru echipă, am păstrat, de asemenea, jucătorii care știu ce se vrea la FCSB. Eu cred că echipa și-a îmbunătățit jocul, dar mai sunt lucruri de pus la punct. 

Încercăm să facem ce ține de noi pentru a arăta la fel de bine până la finalul sezonului. Ngezana e un băiat bun, care este dispus să muncească, se antrenează foarte bine în fiecare zi. Dar vine dintr-un campionat diferit și are nevoie de un pic mai mult timp de adaptare. Când va fi pregătit 100% din punct de vedere mental și fizic îl veți vedea pe teren", a precizat Charalambous. 

Foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!