Fostul patron al defunctei FC Vaslui și fost arbitru a susținut că ascensiunea lui Kovacs în fotbalul internațional nu putea să aibă loc decât prin metode neortodoxe.
Adrian Porumboiu, dezlănțuit la adresa lui Istvan Kovacs
Mai mult decât atât, Porumboiu a afirmat despre „centralul” din Carei că a fost avantajat de numirea lui Kyros Vassaras în fruntea CCA.
„Istvan Kovacs nu putea să ajungă decât prin metode neortodoxe, chiar dacă el e ortodox… mă rog, grec la origine. De fapt, cred că e catolic, s-a răzgândit. Unul dintre avantajele lui Kovacs a fost preluarea de către Vassaras.
Chiar povesteam de meciul de la Olympiacos, Atena. Proprietarul de la Olympiacos, pe care l-am cunoscut de două ori când am fost observator acolo, avea un fiu care, întâmplător sau nu, a ajuns mare șef la UEFA acum.
Nu mi-e teamă să-i dau numele: el coordonează toată treaba. Iar saltul la nivel UEFA a fost făcut și prin Secretarul General Adjunct al UEFA, care e grec, un fel de 'naș' al lui Vassaras.
Porumboiu, despre Kovacs: „Nu poate să se apropie de mine”
Nu am inventat și nu am preluat astfel de practici. A ajuns acolo – foarte bine. Nu contest că a arbitrat meciuri, nu contest că a ajuns unde a ajuns. Eu nu mai sunt arbitru, nu am nicio treabă.
Dar nu se poate… oricâte campionate mondiale ar arbitra la rând, nu poate să se apropie de mine în ceea ce privește corectitudinea meciurilor pe care le-am arbitrat și faptul că n-am fost băgat în găleata nimănui, să fac jocurile nimănui.
Iar el – și toată lumea știe – acest Kovacs, puteți verifica, au fost și vremuri… dar lumea uită ce nu ar trebui să uite”, a declarat Adrian Porumboiu, citat de sptfm.ro.
Istvan Kovacs este singurul arbitru din istorie care a condus la centru câte o finală din Champions, Europa și Conference League.
El a arbitrat, de asemenea, și la Cupa Mondială din 2026.




