Incredibil: inca un atac huliganic in fotbal! Autocarul lui PSG a fost atacat in deplasarea de la Marseille! FOTO

PSG Olympique Marseille Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 06 Aprilie 2015, 10:39
Data actualizarii: Luni 06 Aprilie 2015, 10:48

Dupa ce sambata autocarul lui Fener a fost atacat cu focuri de arma, PSG a fost si ea tinta unui atac huliganic, chiar daca nu atat de violent.

Autocarul cu care Paris Saint-Germain s-a deplasat, duminica, la stadionul lui Olympique Marseille, inaintea meciului din Ligue 1, a fost atacat in apropierea arenei de fanii gazdelor, un geam fiind spart de o minge de golf aruncata de un suporter, informeaza Le Figaro.

Potrivit sursei citate, incidentul a avut loc la aproximativ 800 de metri de stadion.

Suporterii au aruncat cu mai multe obiecte spre autocar. Nicio persoana nu a fost ranita.

PSG a invins-o pe Olympique Marseille cu scorul de 3-2 si si-a pastrat prima pozitie in clasament, cu 62 de puncte. Pe locul doi se afla Olympique Lyon, cu 61 de puncte, iar pozitia a treia este ocupata de Olympique Marseille, cu 57 de puncte.

Golurile invingatorilor au fost inscrise de Matuidi '35, Marquinhos '49 si Morel '51 (autogol). Pentru Marseille a marcat Gignac, in minutele 30 si 43.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!