Moderatorul emisiunii ”Fața la Joc”, Costin Ștucan, l-a întrebat pe Adrian Mutu ce urmează să facă în carieră.

Adi Mutu: ”Când eram și eu în cărți la echipa națională, s-a găsit nea Mircea să se întoarcă acasă!”

”Briliantul” a răspuns mai în glumă, mai în serios că așteaptă să vadă ce decizie va lua Mircea Lucescu, care marți va împlini 80 de ani: ”Îl aștept pe Mircea Lucescu să văd ce face, că a făcut 80 de ani”.

Apoi, Ciprian Marica, prezent și el în platoul emisiunii, a intervenit și a povestit o întâmplare în care Adrian Mutu ”s-a plâns” că Mircea Lucescu a revenit în România și le ia locul antrenorilor tineri.

Am văzut echipa națională, eram amândoi în tribună în Ghencea și stă el așa și zice: Bă, Marica, incredibil, ne-a omorât războiul ăsta, ne-a distrus. Incredibil, s-a întors nea Mircea, antrenează la 80 de ani, eu nu am echipă la 40”, a spus Marica.

Apoi, ”Briliantul” a completat: ”Stăteam așa la loja legendelor, eram cu foști fotbaliști, cu actuali jucători. Mă uitam așa și îi vedeam în teren pe ăia de 20 de ani, dar lângă mine era și Dănuț Lupu, și alții și ziceam: ’Îi antrenează și pe ăia de 20 de ani, dar și pe ăștia de 60’. Are vreo șase generații la activ. Ziceam: ’Băi, Marica, nu se poate, ne-a omorât războiul ăsta din Ucraina!’. Când eram și eu în cărți la echipa națională, s-a găsit nea Mircea să se întoarcă acasă”, a povestit Adi Mutu.