Legenda celor de la CFR Cluj nu duce însă lipsă de oferte, chiar dacă și-a anunțat retragerea.
Mijlocașul a disputat ultimul său meci în tricoul „feroviarilor” în remiza cu FC Argeș, scor 1-1, din ultima etapă a play-off-ului SuperLigii.
În sezonul recent încheiat, Deac a adunat 12 apariții și o pasă decisivă pentru formația din Gruia.
Ciprian Deac, dorit la Sănătatea Cluj
Aurelian Ghișa, patronul celor de la Sănătatea Cluj, a lansat o invitație publică pentru fostul internațional român și speră să îl vadă evoluând în Liga 3.
„De ce nu? Chiar dacă rămâne în cadrul clubului ar putea să vină să joace la noi, dacă dorește. Îi facem o invitație.
Ne-am gândit și mai demult la el și ne-am bucura dacă în timpul liber ar veni să joace pentru Sănătatea. Poate i-ar prinde bine și lui, pentru întreținere și continuitate.
Au fost mai mulți jucători care au venit la noi, după retragere. I-am primit cu brațele deschise, cum l-am primi și pe Ciprian Deac. Ar fi o onoare pentru noi”, a declarat Aurelian Ghișa, potrivit Liga2.ro.
Winger-ul născut la Dej și-a început cariera formația locală Unirea, iar de acolo au urmat CFR Cluj, Oțelul Galați, FC Shalke 04, Rapid București, Aktoke și Tobol Kostanay.
Înalt de 1,77 m, Ciprian Deac se poate lăuda cu 621 de meciuri în picioare, 106 goluri marcate și 135 de pase decisive livrate în 45,443 minute prestate pe suprafața de joc.