INTERVIU Daniel Isăilă, discurs manifest din Emirate: "D-asta nu reușim să progresăm! Ne pierdem pe drum în mentalitate și educație"

Daniel Isaila Emiratele Arabe Unite fc baniyas Fotbal intern
Alexandru Stănilă
Data publicarii: Joi 22 Septembrie 2022, 12:25
Data actualizarii: Joi 22 Septembrie 2022, 12:20

Daniel Isăilă (50 de ani), antrenorul formației FC Baniyas, a acordat un interviu pentru Sport.ro în care a vorbit despre fotbalul din Emiratele Arabe Unite, longevitatea sa din acea zonă a lumii, problemele de la naționala României, dar și ale unor cluburi cu pretenții din România, FCSB și CFR Cluj.

Isăilă e de aproape patru ani și jumătate plecat din România. A părăsit naționala U21 a României în timpul preliminariilor pentru EURO 2019 și a semnat cu Al Hazem, formație din Arabia Saudită, unde a antrenat timp de un an și jumătate.

Daniel Isăilă: "Secretul meu nu e niciunul. Multă muncă și seriozitate"

Din iunie 2020, tehnicianul care a câștigat Cupa și Supercupa României cu Astra Giurgiu este antrenor la FC Baniyas, echipă din Emiratele Arabe Unite, alături de care a fost aproape de o surpriză uriașă încă din primul sezon, câștigarea titlului.

În interviul acordat pentru Sport.ro, Isăilă vorbește despre condițiile pe care le are la dispoziție în Emiratele Arabe Unite, de ce le poate fi dificil unor fotbaliști precum Florin Tănase (Al Jazira) sau Alexandru Cicâldău (Al Ittihad Kalba) să se adapteze acolo și trage o concluzie tristă referitoare la fotbalul românesc: "Ne pierdem undeva pe drum: în mentalitate, în educație, în profesionalism".

Domnule Isăilă, cum merge treaba la Baniyas?

Suntem ok, suntem la început. Am început cam greu, am reușit ultimele transferuri pe ultima sută de metri, înainte să înceapă campionatul. Am început cu o victorie, după am avut două înfrângeri. Important e că acum, la întreruperea asta, putem să aducem la același nivel din punct de vedere fizic jucătorii care sunt în urmă cu pregătirea. Avem vreo trei jucători importanți veniți după accidentări grave și cei doi străini care au venit mai târziu și s-au alăturat lotului.

Multă lume laudă longevitatea dumneavoastră în țările arabe, având în vedere că acolo se schimbă rapid antrenorii. Care ar fi secretul?

Nu numai în Emirate se schimbă rapid antrenorii, ci peste tot în lume. Atunci când rezultatele sau jocul lasă de dorit, primul sacrificat e antrenorul. Secretul nu e niciunul. Multă muncă și seriozitate. Am creat o atmosferă propice performanței, ne cunoaștem foarte bine, avem o relație foarte bună cu conducerea, cu jucătorii.

Obiectivul din acest sezon care ar fi? În primul sezon ați reușit o adevărată surpriză, locul 2, iar în al doilea ați încheiat pe locul 9.

Da, în primul sezon am fost la un pas să câștigăm campionatul, iar în primul și în al doilea sezon am fost în semifinalele Cupei Președintelui, la un pas de finală, cu probleme mari de arbitraj în ambele semifinale. Asta e, suntem un club care nu are o notorietate așa puternică ca celelalte cluburi de tradiție, probabil din cauza asta am avut de suferit. Am pierdut foarte mulți jucători față de primul sezon, asta este și cauza. Am avut ceva probleme cu jucătorii locali care s-au accidentat grav și am avut de suferit. Sperăm ca în acest sezon să luăm maxim posibil din fiecare joc, cam ăsta este obiectivul.

Daniel Isăilă, adversarul lui Cosmin Olăroiu în Emirate: "Diferență foarte mare între noi și ei"

V-ați întâlnit recent și cu echipa lui Cosmin Olăroiu, Al Sharjah. Cum a fost cu vedetele Pjanic și Alcacer?

Greu, greu, greu! Au și marcat împotriva noastră. Au marcat practic din nimic. Aveau 3-0 la pauză și ei nu avuseseră o situație clară. Cam asta spune tot: jucătorii de valoare îți marchează din orice. E adevărat că la 1-0 au beneficiat de un penalty inexistent. Am văzut că și la noi în campionat se fac multe greșeli și cu VAR. Din momentul ăla, jucătorii mei au avut picioarele de plumb până la finalul meciului, ne rugam să se oprească. Oricum, este diferență foarte mare în momentul de față între noi și ei.

Ce șanse ar fi să vedem un astfel de star și la echipa dumneavoastră?

Nu, nu avem nicio șansă în momentul de față.

Daniel Isăilă: "Toată lumea spune că vii aici și gata, renunți la cariera de fotbalist. Nu e chiar așa, vă spun eu!"

Un star mai mic a ajuns la Al Jazira - golgheterul României, Florin Tănase. Credeți că a făcut pasul corect?

Al Jazira este aici un club imens, un club de tradiție, care întotdeauna își propune lucruri mărețe, drept dovadă că și acum, după trei etape, sunt ei și Sharjah cu punctaj maxim. Sunt jucători de calitate acolo, au și un antrenor foarte bun, olandezul Marcel Keizer. E și el la al treilea sau al patrulea sezon acolo, au continuitate. În primul an, m-am bătut cu ei la câștigarea campionatului. Anul trecut au avut și ei o sincopă, au fost mai slăbuți, dar acum au început puternic.

Tănase s-a adaptat destul de bine, a marcat un gol, are două assist-uri. El se pliază pe jocul lor, e un joc de posesie, cu o circulație bună a mingii, cu o mobilitate bună a jucătorilor în teren. Cred că se pliază pe stilul lor de joc. Toată lumea spune că vii aici și gata, renunți la cariera de fotbalist. Nu e chiar așa, vă spun eu! Infrastructura de aici nu se compară cu multe cluburi din estul Europei, ca să nu spun din Europa. 

Puteți oferi un exemplu?

Un club ca al nostru, Baniyas, are în baza sportivă un stadion ok, cochet și șapte terenuri gazonate de antrenament pentru echipa mare și pentru academie. Cine are în România o asemenea bază? Plus sală de forță, teren sintetic, teren cu nisip pentru a lucra forță. Și credeți-mă că sunt foarte mulți jucători de calitate. Uitați-vă ce jucători are Cosmin Olăroiu.

Să revenim puțin la Florin Tănase. Din experiența dumneavoastră din țările arabe, un jucător care a făcut pasul acolo are șanse importante de a se transfera ulterior într-un campionat important din Europa?

Sunt foarte mulți jucători care au plecat de aici. Ca să vă dau niște exemple, au plecat în campionate bune, Grecia, Turcia, la un nivel bun. Depinde de vârsta jucătorilor, de ei, dacă își doresc lucrul ăsta. Emiratele Arabe Unite, cea mai safe (n.r - sigură) țară din lume, din punctul meu de vedere. Peste tot prin lume pe unde am fost, pe toate continentele, nu am văzut o siguranță mai mare ca aici din punct de vedere al vieții.

Nu e ușor să te adaptezi aici. Mă refer la condițiile meteorologice. E foarte cald și umiditatea te stoarce de energie. E cumplit să joci la asemenea temperaturii. Chiar și seara, când jucăm noi în nocturnă, umiditatea este la 80-90%. Nici nu poți să respiri! Stai și îți transpiră palmele, simți că nu tragi aer. D-asta nu e ușor pentru nimeni, în special pentru jucătorii români. E greu să te adaptezi aici. Chiar am vorbit și cu Cicâldău, și el spunea că i-a fost foarte greu să se adapteze la primele antrenamente.

Dumneavoastră v-ați adaptat și aveți peste patru ani în țările arabe. În perioada asta n-ați fost niciodată tentat să reveniți acasă?

Au fost foarte multe oferte, dar e greu acum. Mai am un an contract, clauza de reziliere e destul de mare. Familia îmi este aici, am adus fetele la școală, deci în momentul de față mă simt bine aici. Niciodată să nu spui niciodată, depinde de conjuncturi.

Daniel Isăilă: "Fotbaliștii români se pierd pe drum: în mentalitate, în educație, în profesionalism"

Fotbalul românesc îl urmăriți în continuare?

Da, aproape toate meciurile!

Cum vi se pare actualul sezon?

Parcă este un plus de calitate față de sezonul trecut, drept dovadă că ne-am și calificat cu două echipe în grupele Conference League. Dar nu e un plus foarte mare, din păcate. Așteptăm să vedem acum ce se schimbă, suntem cu toții alături de echipa națională, sperăm să reușim să ieșim din această pasă proastă și să schimbăm puțin imaginea. Eu cred cu tărie că avem jucători talentați. Aici e puțin o problemă de mentalitate a lor după ce fac pasul de la tineret la prima reprezentativă. Depinde cum îi educi, cum se adaptează, cum fac față la echipele la care se transferă. Vedeți că cei mai mulți dintre ei au oscilații mari în randament atunci când pleacă într-un campionat mult mai puternic. Ajung destul de ușor acolo, dar nu reușesc să se impună.

În lotul actual sunt 7 jucători pe care i-ați avut la naționala U21. S-a făcut acea tranziție la prima reprezentativă despre care tot s-a vorbit în ultimii ani.

Da, pe undeva e normal să se facă această tranziție. Acum e important ca ei să confirme acea încredere, acea speranță pe care și-au pus-o toți românii în ei după acel turneu final fantastic făcut. Dacă e să comparăm unde joacă adversarii noștri de atunci, la ce nivel... deci undeva pe drum ne pierdem: în mentalitate, în educație, în profesionalism. Ăsta e singurul răspuns care poate fi.

Se vorbește din nou despre selecționer, despre o posibilă nouă schimbare...

Selecționeri s-au tot schimbat și rezultatele sunt aceleași. Adevărul poate fi la mijloc, hai să spunem așa.

Daniel Isăilă, despre strategia lui FCSB: "Cum să vinzi jucători și să iei bani buni dacă nu arăți ceva pe plan internațional?"

În campionatul României, FCSB e pe locul 14. Sunteți surprins?

Da, sunt surprins. Indiferent ce scuze încerci să găsești... am văzut că au spus că au jucat din trei în trei zile. Atunci de ce îți propui să câștigi campionatul? Ei au practic două echipe. Trebuie gestionată refacerea după efort, schimbul între jucători după meciuri. Îți asumi, când ești acolo trebuie să joci din trei în trei zile. Cum altfel să facem performanță, să ne batem și să creștem ritmul de joc? Noi aici suferim, la dueluri unu contra unu, avem probleme foarte mari din punct de vedere fizic.

Se pare că FCSB a schimbat acum strategia. Cei de acolo au spus că vor sacrifica meciurile europene pentru cele din campionat.

Mi se pare iarăși o... sacrifici? Nu trebuie să sacrifici nimic! Din punctul meu de vedere, ei trebuie să se focuseze pe următorul meci, care e cel mai important. Trebuie să scoată maxim din fiecare meci oficial. Cum adică, vrei să ai imagine, să vinzi jucători la un nivel bun, să iei bani buni și cum dacă la nivel internațional nu arăți ceva, să ai rezultate? Atunci poți vinde un jucător, nu când câștigi în campionatul României. Mă rog, fiecare cu filosofia lui.

Și la CFR Cluj sunt probleme, s-a vorbit despre o despărțire de Dan Petrescu în ultimele zile.

Revenim la discuția avută. Până la urmă, antrenorul este cel care plătește mai devreme sau mai târziu. Nu poți schimba 25-30 de jucători dacă lumea e nemulțumită de joc. Puțin mă miră, dar probabil acolo sunt și alte lucruri, discuții interne pe care noi nu le cunoaștem. Ok, au avut o sincopă destul de mare. Am văzut că au fost eliminați în primul tur de o echipă extrem de modestă. Asta e realitatea, nu trebuie să ne ascundem. Dacă ar fi trecut de acel prim tur, poate ar fi avut un alt parcurs.

Farul și Rapid, pe primele două poziții. Le vedeți cu șanse reale la titlu sau e prea devreme?

Este devreme, dar sunt pe merit acolo. Au avut constanță în evoluție, în rezultate, au etalat un joc bun, au liniște, lucrează profesionist, nu se hazardează, au condiții bune. Asta e tot ce contează pentru a face performanță.

Daniel Isăilă: "D-asta nu reușim să progresăm! Hagi a dat cele mai elocvente declarații"

Vă vine să credeți în ce situația a ajuns Astra Giurgiu, fosta dumneavoastră echipă?

Sincer să spun, nu mă mai miră nimic în fotbalul românesc. Din ce informații am, sunt și două-trei echipe în primul eșalon, care sunt chiar în primele locuri și au mari probleme financiare.

Hermannstadt, Petrolul...

Sunt multe care au probleme. În Liga 2 nu mai vorbesc. Sunt echipe de tradiție care au dispărut, care încearcă să revină, cum e și FC Brașov. E o bătălie acolo: echipa suporterilor, echipa fostelor glorii, echipa primăriei, care deține palmaresul și emblema clubului. E o luptă internă acolo. La fel ca peste tot: Steaua - FCSB, cele două Craiove, am văzut acum și la Dinamo, deci nu mă mai surprinde nimic. D-asta nu reușim să progresăm. Sunt foarte multe probleme, de la bază, de la investiții. Cele mai elocvente declarații le-a dat Gică Hagi: se pot face lucruri atunci când se dorește. Soluții găsim, bani sunt, numai că nu se vrea. Nu numai în sport, ci în orice, în educație, în sănătate.

Pot să vorbesc concret: am fetele care au făcut școala cu rezultate bune în România și au venit aici, la o educație în stilul britanic. Este o diferență de la cer la pământ. Modul cum se lucrează, cum se învață, ceea ce se lucrează, nu se trece la o altă materie până nu a înțeles și cel mai slab dintre copii. La noi, dictează, scrie caiete întregi într-o zi și nu rămâi cu nimic.

Deci spuneți că problema pleacă de sus.

E problemă de mentalitate, de educație, de tot! Mentalitatea și educația, astea ne trag în jos, din păcate. Sunt mulți oameni în România în funcții și sunt necalificați pentru funcțiile respective.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!