Legendarul antrenor român se numără printre exemplele de oameni al căror succes profesional s-a reflectat și din punct de vedere financiar. 

Mircea Lucescu s-a numărat printre milionarii României 

Averea fostului selecționer a fost estimată între 31 și 41 de milioane de euro în ancheta Top 300 făcută de Capital. La finalul anului trecut, Lucescu ocupa locul 234 în clasamentul celor mai bogați români.

Publicația citată menționează că principala sursă de venit a lui Mircea Lucescu a fost salariul de antrenor . Cei mai mulți bani i-a adunat la Șahtior Donețk (2004-2016) și la Galatasaray (2000-2002).

Răzvan Lucescu, antrenorul lui PAOK Salonic și singurul fiu al legendarului tehnician, este principalul moștenitor al averii.

Programul funeraliilor lui Lucescu

Legendarul antrenor s-a stins din viață marți seară, în jurul orei 20:30, din cauza complicațiilor apărute după un infarct miocardic suferit în urmă cu câteva zile.

Sport.ro vă ține la curent cu toate informațiile despre programul funeraliilor și momentele în care cei care l-au admirat pe „Il Luce” îi pot aduce un ultim omagiu.

Miercuri, de la ora 17:00, sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională. 

Accesul publicului va fi permis printr-un circuit controlat, special amenajat pentru a asigura fluiditatea vizitatorilor. La ora 18:00 va avea loc prima slujbă de priveghi în incinta stadionului.

Joi, între orele 10:00 și 20:00, Arena Națională va găzdui un pelerinaj public. Toți cei care l-au admirat pe fostul selecționer sunt invitați să îi aducă un ultim omagiu.

Vineri va avea loc ultima zi a ceremoniilor. Cortegiul funerar se va deplasa către Biserica Sfântul Elefterie, unde slujba de înmormântare va începe la ora 10:00. Participarea va fi însă limitată la familie și invitați apropiați.

Înmormântarea va avea loc apoi la Cimitirul Bellu. Ceremonia va începe la ora 12:20, iar momentul înhumării este programat pentru 13:10 și va fi precedat de onoruri militare. Conform dorinței familiei, accesul publicului larg în incinta cimitirului va fi restricționat.

„Il Luce”, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului

Cu 35 de trofee majore cucerite în cariera sa de antrenor, Mircea Lucescu a ajuns până pe locul al treilea în clasamentul tehnicienilor cu cele mai multe competiții câștigate în istoria fotbalului. Sir Alex Ferguson (49 de trofee) și Pep Guardiola (40) ocupă primele două poziții. 

Cel mai mare succes l-a atins la Șahtior Donețk, echipa de referință pentru antrenorul Mircea Lucescu, alături de care a cucerit 22 de trofee: de 8 ori campionatul Ucrainei, de 6 ori Cupa, de 7 ori Supercupa Ucrainei și o dată Cupa UEFA (2009). 

Pe plan intern, Lucescu a reușit să cucerească totul și alături de marea rivală a grupării Șahtior, Dinamo Kiev: campionatul, cupa și supercupa o dată. 

Alte trofee din palmaresul lui Mircea Lucescu 

Lucescu a câștigat, de asemenea, totul și în România: Divizia A (1989–90) și Cupa României (1985–86 și 1989–90) cu Dinamo, respectiv Divizia A (1998–99), Cupa (1997–98) și Supercupa României (1999) cu Rapid.

Mircea Lucescu și-a pus amprenta cu succes și asupra fotbalului din Turcia, câștigând campionatul cu Galatasaray (2001-2002) și cu Beșiktaș (2002-2003). Alături de „Cim Bom Bom” a cucerit și Supercupa Europei în 2002. 

Inclusiv la Zenit Saint Petersburg, în Rusia, Mircea Lucescu a câștigat Supercupa în 2016.