FC Barcelona a avut un sezon remarcabil: "dublă" internă (La Liga + Copa del Rey) și semifinală de Champions League. 

Jocul spectaculos și individualitățile de clasă mondială i-au dat motive de satisfacție lui Deco, directorul sportiv al catalanilor. 

Într-un interviu acordat pentru La Vanguardia, fostul mijlocaș a vorbit despre lupta pentru Balonul de Aur, și a surprins pe toată lumea cu alegerile sale.

Total neașteptat! Pe cine vede marele Deco favorit la "Balonul de Aur"

„Lamine este unul dintre favoriți, dar mai sunt opțiuni ca Pedri, Dembele și Vitinha. Vestea bună este că Barça a revenit în lupta pentru trofee”, a spus Deco.

Interesant e că nu i-a menționat deloc pe Kylian Mbappé sau Raphinha, două nume frecvent pomenite când vine vorba de Balonul de Aur.

În schimb, Vitinha, mijlocașul lui PSG, și Dembele, fostul catalan transferat la parizieni, primesc credit din partea lui Deco.

Balonul de Aur este decernat din 1956 de revista France Football. În prezent Rodri este deținătorul trofeului.

Gala din 2024 a fost prima organizată în parteneriat cu UEFA, dar votul rămâne în mâna jurnaliștilor specializați, câte unul din fiecare dintre primele 100 de națiuni FIFA.