E gata cu Mbappe! L’Equipe a anunțat data la care PSG își va lua rămas bun de la atacantul francez

kylian mbappe PSG Real Madrid Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 09 Mai 2024, 22:37
Data actualizarii: Joi 09 Mai 2024, 22:37

PSG a fost eliminată în semifinalele Champions League, după 0-1 cu Borussia Dortmund, în returul semifinalelor, iar Kylian Mbappe a ratat șansa de a se despărți de parizieni așa cum și-ar fi dorit.

Mbappe a anunțat deja conducerea clubului parizian că nu își va mai prelungi contractul, și, deși acest lucru nu a fost anunțat în mod oficial, atacantul s-a înțeles cu Real Madrid, formație cu care va semna în această vară din postura de jucător liber de contract.

Kylian Mbappe își va lua la revedere de la suporterii lui PSG la meciul cu Toulouse

Fotbalistul a fost aproape să semneze cu Real Madrid și în urmă cu doi ani, însă, atunci, atacantul s-a răzgândit în ultimul moment și a semnat prelungirea contractului cu PSG. Acest lucru nu pare a mai fi posibil de această dată, pentru că L’Equipe a anunțat data la care parizienii se vor despărți de Mbappe.

Conform francezilor, PSG va organiza o ceremonie specială de rămas bun pentru Kylian Mbappe, care va avea loc duminică, 12 mai, la meciul cu Toulouse. Partida cu Toulouse este ultima din acest sezon pentru PSG pe Parc des Princes, iar conducerea clubului își dorește ca Mbappe să aibă posibilitatea să își ia la revedere de la suporteri.

Kylian Mbappe a ajuns la PSG în 2018, atunci când parizienii l-au transferat de la AS Monaco pentru 180 de milioane de euro. În total, Mbappe a marcat 255 de goluri în 306 meciuri și este cel mai bun marcator din istoria clubului.

Kylian Mbappe a discutat cu Florentino Perez

La scurt timp după meciul de pe Parc des Princes, în care PSG a fost eliminată din Champions League de către Borussia Dortmund, președintele lui Real Madrid, Florentino Perez, l-ar fi sunat pe Kylian Mbappe pentru a-l consola.

Sperăm să ajungem pe Wembley, ar fi fost o plăcere să jucăm împotriva ta”, i-ar fi spus legendarul președinte al lui Real Madrid lui Mbappe, potrivit Football Espana.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!