Cândva, în România se spunea că cine merge în fotbalul arab, „antrenează cămile“. Cum s-au schimbat vremurile, între timp! Pentru că acum a cam devenit un vis să ajungi în campionatele din zona Golfului Persic.
Explicația ține de forța financiară a echipelor din Arabia Saudită, Qatar și Emirate. Marile cluburi de aici dispun de resurse uriașe, incomparabile, uneori, inclusiv cu ce găsești în Occident. Așa se și explică faptul că, în ultimii ani, nume uriașe din fotbalul mondial au luat drum Orientului Mijlociu. Iar din acest sezon, la Al-Sadd Doha a ajuns italianul Roberto Mancini (61 de ani), fost campion cu Inter în Serie A (2005-2006, 2006-2007, 2007-2008) și cu Manchester City în Premier League (2011-2012).
Cosmin Contra, față în față cu Roberto Mancini
De când a preluat Al-Sadd, Mancini a reușit să redreseze echipa, după un start foarte slab de sezon. Iar acum, cu patru etape înainte de finalul campionatului, Al-Sadd e lider, cu un avans de patru puncte față de rivalele care stau pe podium.
În acest context, diseară, e programat un meci uriaș pentru soarta titlului. Pentru că Al-Arabi, pregătită de Cosmin Contra, va primi vizita celor de la Al-Sadd, de la ora 20:30. Din păcate, această partidă îl prinde pe Contra într-un moment nefavorabil, după cum Sport.ro a explicat aici.
În ciuda acestei situații, fostul selecționer al României va avea satisfacția de a-și măsura forțele cu un antrenor de talie mondială. De remarcat că meciul Al-Arabi – Al-Sadd va marca revenirea lui Mancini pe banca formației din Doha. Italianul ajunsese într-o situație șocantă din cauza războiului din Orientul Mijlociu.
„Roberto Mancini s-a întors la Doha. Și, diseară, va fi pe bancă pentru meciul cu Al-Arabi“, a anunțat presa din Qatar.