Pentru Germania este un nou turneu final ratat, iar cele mai multe critici ale suporterilor se îndreaptă către selecționerul Julian Nagelsmann, aflat în funcție din septembrie 2023.
Presa germană cere plecarea lui Nagelsmann și instalarea lui Klopp
Ziarul german Bild a avut o reacție dură după eliminare, cerând plecarea lui Julian Nagelsmann și instalarea lui Jurgen Klopp, considerat "singurul capabil să salveze fotbalul german"
"Germania s-a făcut din nou de râs. Eliminată în grupe la Mondialul din Rusia, cu Jogi Low pe bancă, și la cel din Qatar cu Hansi Flick, iar acum în 16-imi cu Julian Nagelsmann.
Selecționerul, care declarase acum doi ani că obiectivul său este titlul mondial, a eșuat. Nagelsmann ar trebui să plece, iar Jurgen Klopp să vină. Fostul manager al lui Liverpool, acum șef la Red Bull, este singurul capabil să salveze fotbalul german", au scris germanii.
Jurgen Klopp: "Nu este momentul să vorbim despre asta"
Analist TV pe durata Cupei Mondiale, Jurgen Klopp a fost întrebat la Magenta TV de ce ar fi nevoie pentru a fi convins să preia naționala Germaniei în acest moment. Antrenorul a refuzat să vorbească prea mult pe acest subiect, însă nici nu a exclus varianta.
"Nu m-am gândit la asta încă. Adesea am fost și eu în această situație ca antrenor, când un vis mi s-a spulberat. Înțeleg că oamenii îmi menționează numele atunci când vorbesc despre echipa națională, dar nu este momentul să vorbim despre asta.
Am acum un job care chiar îmi place. Germania a fost eliminată astăzi și nu este momentul să vorbim despre viitorul meu", a spus Klopp.
Julian Nagelsmann exclude o demisie de la naționala Germaniei
Julian Nagelsmann (38 de ani), selecționerul Germaniei din 2023, a anunțat după meci că nu intenționează să demisioneze și că va prezenta Federației argumentele sale pentru a rămâne în funcție până în 2028, atunci când îi expiră contractul.
"Este a treia eliminare la rând, deci nu mai suntem parte din echipele de top. Sunt dezamăgit.
Dacă Federația Germană mă va dori, eu voi continua. Știu că foarte mulți oameni vor să plec, dar mie mi-ar plăcea să rămân dacă și Federația își dorește acest lucru. Îi voi prezenta argumentele mele președintelui.
Dacă ar exista un sondaj astăzi în Germania despre mine, cu siguranță că oamenii nu ar vorbi în termeni laudativi despre mine. E adevărat, nu am realizat prea multe la acest turneu, dar nu sunt genul de persoană care să fugă de responsabilități", a spus Nagelsmann, citat de ESPN.