Rudel Obreja, fostul presedinte al Federatiei Romane de Box, a fost condamnat definitiv la trei ani de inchisoare pentru trafic de influenta, in dosarul lui Sorin Ovidiu Vantu.
Obreja, acuzat ca a cerut mita pentru a interveni la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare.
Potrivit informatiilor din dosar, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a purtat tehnica de interceptare a DNA pentru a inregistra discutiile cu Rudel Obreja, iar procurorii au obtinut astfel dovezi impotriva fostului presedinte al Federatiei de Box. Obreja incerca sa-l convinga pe Vantu ca are influenta asupra presedintelui sectiei penale din cadrul ICCJ.
De asemenea, Obreja ii propusese lui Vantu, de teama sa nu fie ascultat, sa vorbeasca intr-un cod ori sa foloseasca sisteme de bruiaj.
La un milion de euro s-ar fi ridicat suma pe care Obreja i-a cerut-o lui Sorin Ovidiu Vantu in schimbul promisiunii ca il va ajuta sa obtina o sentinta favorabila intr-un dosar in care acesta din urma era acuzat de favorizarea infractorului.
Rudel Obreja va fi obligat sa faca 90 de zile de munca in folosul comunitatii.