GALERIE FOTO Vacanța mare începe cu sport în Parcul Obor: BCR Sport Arena Streetball deschide seria de evenimente Sectorul 2 – Sectorul Sportului

Vacanța mare începe cu sport în Parcul Obor: BCR Sport Arena Streetball deschide seria de evenimente Sectorul 2 – Sectorul Sportului Baschet

Între 26 iunie și 5 iulie, Sectorul 2 găzduiește trei evenimente sportive, un festival de sport urban pentru comunitate, în Parcul Obor și două evenimente internaționale de baschet 3x3 la Circul Metropolitan.

Experiență de familie

Evenimentul este gândit ca o experiență pentru întreaga familie iar cei prezenți vor putea descoperi și participa la activități sportive, provocări atletice pentru copii și adulți, zone interactive de gaming și tehnologie, spații de relaxare și se vor putea delecta cu muzică non-stop. Conceptul este simplu: nu trebuie să fii sportiv de performanță pentru a te bucura de eveniment — trebuie doar să vii, să încerci, să te miști și să simți vibe-ul de festival alături de comunitate.

„BCR Sport Arena Streetball rămâne construit în jurul baschetului 3x3, care este ADN-ul nostru, dar în 2026 vrem să ducem experiența și mai departe. Ne dorim ca evenimentele noastre să fie locuri în care oamenii vin pentru sport, dar rămân pentru atmosferă, pentru comunitate și pentru bucuria de a petrece timp activ în aer liber alături de prieteni și de familie”, au declarat organizatorii.

În zilele de luni și marți, 29 și 30 iunie, activitățile sportive vor continua în Parcul Obor pentru publicul larg, în timp ce Circul Metropolitan București se va pregăti de găzduirea a doua competiții majore din calendarul Federației Internaționale de Baschet. 

Două evenimente majore din calendarul FIBA, în Sectorul 2

Cel de-al treilea eveniment BCR Sport Arena Streetball aduce sportul în inima comunității din Sectorul 2 în perioada 26-28 iunie, într-un concept dedicat tuturor membrilor familiei, în care spiritul de competiție se îmbină cu experiența unui festival de sport urban. Accesul este liber.

În competiția oficială de baschet 3x3, care va fi organizată pe cele trei terenuri amenajate în fața sediului Primăriei Sectorului 2, s-au înscris peste 500 de jucători, la toate categoriile de vârstă. Competiția este afiliată Federației Internaționale de Baschet pentru baschetul 3x3 și fiecare jucător punctează în clasamentul mondial FIBA 3x3 World Ranking. 

Baschet, volei, tenis de masa, badminton, mini-baschet, mini-fotbal, pickleball, fotbal-tenis, șah, jocuri de societate, gaming dar și alte sporturi și activități vor fi disponibile în Parcul Obor. Sunt bineveniți toți cei care vor să petreacă un weekend activ, într-un spațiu în care sportul devine motiv de joacă și socializare, cu numeroase concursuri cu premii de-a lungul celor trei zile. 

Spectacolul va fi dus la un cu totul alt nivel de trupa de slam-dunk acrobatic Face Team, din Ungaria. Membrii trupei au susținut în cele două decenii de activitate peste 3000 de spectacole live pe cinci continente, și au devenit deținători a 15 recorduri Guinness legate de baschet și sărituri pe trambuline. Face Team a realizat spectacole pentru echipe din NBA, Euroligă, competiții FIBA, au colaborat cu Cirque du Soleil și au fost prezenți la numeroase emisiuni de talente inclusiv la Românii au Talent.

  • 20260613 193201 0953jpg

FIBA 3x3 Women’s Series, circuitul mondial profesionist feminin de baschet 3x3, va reuni la București, în perioada 1-2 iulie, 16 echipe din 12 țări, printre care campioana olimpică, Germania și fosta campioană mondială Spania. România va fi reprezentată în competiție de către echipa națională, Team Bucharest și Rapid București, care weekend-ul trecut a obținut locul doi în turneul de la Amsterdam.

Tot la Circul Metropolitan, în perioada 3-5 iulie, vor veni viitoarele staruri olimpice din baschetul 3x3, pentru FIBA 3x3 Nations League, circuit mondial dedicat jucătorilor și jucătoarelor sub 23 de ani. Națiuni de elită precum Serbia, Grecia sau Spania vor fi prezente în competiție, alături de naționalele României. 

Seria de evenimente Sectorul 2 – Sectorul Sportului este organizată de către Primăria Sectorul 2 și susținută de: BCR, Mastercard, BCR Leasing, Regina Maria, Nike, Federația Română de Baschet, Club Sportiv Oxigen București, Horizon, Popeyes, vitamin aqua, Kandia, BCR Asigurări, Ideal Board Games, Porsche Inter Auto. Radioul oficial al competiției este Kiss FM. 

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!