Interul lui Cristi Chivu a cedat în fața lui Club Brugge, scor 3-4, într-un meci al rundei a doua din Champions League jucat pe „Stadio Giuseppe Meazza”.
Belgienii au punctat primii, din penalty, prin Tresoldi, ca scorul pauzei să fie 1-1, Martinez marcând înainte de întrerupere.
Repriza a doua a continuat în nota spectaculoasă, iar același Tresoldi a marcat încă de două ori, plecând astfel cu mingea în Belgia. Deși Martinez a punctat pentru 2-3, oaspeții au mai înscris o dată, prin Vermant, ca golul lui Bonny să stabilească scorul final: 3-4.
Giuseppe Bergomi, startul dezastruos al lui Inter în Champions League: „Trebuie să coborâm așteptările generale”
Giuseppe Bergomi a vorbit despre greșelile pe care le-a făcut Cristi Chivu în meciurile cu Real Madrid și Club Brugge din Champions League.
Fostul căpitan de la Inter este de părere că abordarea pe care o are echipa antrenorului român este principala problemă.
„Cum puteți să credeți că una dintre echipele din Italia poate câștiga Champions League? Trebuie să coborâm așteptările generale.
În fotbalul european, orice echipă are de la unu până la patru jucători foarte rapizi și buni în duelurile unu la unu. Noi nu avem. Așa că trebuie să găsim alte modalități de a ajunge cât mai departe posibil.
Prin jocul în sine. Iar Inter reușise în ultimii ani să acopere anumite goluri prin joc și echilibru. Acum, Chivu vrea să facă pressing cât mai sus și să aibă o linie de fund cât mai avansată, dar așa te expui prea mult și pierzi echilibrul de care vorbeam mai devreme.
N-am văzut încă tot meciul cu Brugge, dar acestea sunt gândurile mele după ce am văzut rezumatul și golurile primite de Inter. Și este un gând general pe care l-am avut de ceva vreme când vine vorba de Inter în cupele europene.
Chivu trebuie să își reducă pretențiile în Europa, altfel va juca mereu cu emoții. Echipa are o medie de vârstă crescută, în timp ce celelalte echipe europene au medii mai mici. Aleargă mai mult și te hărțuiesc tot timpul, fără nicio frică. E un tip de fotbal diferit față de cel pe care îl avem în campionatul nostru.
Chivu a spus-o și după meciul cu Brugge: în Europa, dacă ești condus, nu-ți mai revii. Și e adevărat. E un alt nivel. Când Inter a reușit să facă lucruri bune în UCL, nu a făcut-o pentru că a fost cea mai puternică echipă, ci pentru că a fost cea mai bună la alte capitole: în joc și în echilibru.
Și nu cred că e corect să spui că Inter e mult mai puternică decât celelalte echipe din Italia, pentru că e cam pe acolo cu Milan, Juventus, Como și Roma. Diferența e subtilă.
În Europa, nivelul crește, totul devine mult mai dinamic și plătești pentru greșelile făcute. Inter ar trebui să își propună să facă 11-12 puncte și să prindă play-off-ul. Nu trebuie să-și pună singură presiunea de a termina în primele opt. E un țel foarte dificil de atins.
Chivu va trebui să facă rotații cu Bologna, apoi cu Șahtior și cu Fiorentina. E o echipă forțată să joace 3-5-2 și trebuie să continue așa.
Următorul meci din UCL trebuie câștigat cu echilibru. În acest moment, adversarii știu că Inter e practic obligată să câștige toate cele trei puncte. Chivu are nevoie de un meci de mare inteligență. Nu se mai permit greșeli”, a declarat Giuseppe Bergomi, citat de presa din Italia.

















