Reactie de ultima ora a oficialilor lui Dinamo dupa incidentul in care au fost implicati juniorii clubului! "O sa ii mutam pe copii in alta parte!"

Dinamo U19 Gabi Raduta Liga Elitelor Superliga Situatie incredibila la Dinamo! Juniorii clubului au ramas fara cazare si masa! "Nu va mai putem tine aici!"
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 29 Octombrie 2020, 14:53
Data actualizarii: Joi 29 Octombrie 2020, 14:53

Situatia de la Dinamo se complica din ce in ce mai mult de la zi la zi.

UPDATE  Presedintele executiv al lui Dinamo, Dorin Serdean, a explicat incidentul in care au fost implicati juniorii clubului. Acesta a dezvaluit ca acestia nu au fost dati afara in cele din urma din internatul liceului Mircea Eliade, intrucat conducerea clubului a rezolvat in timp util situatia.

"In fiecare zi apar datorii de care noi nu stim. Am aflat marti de aceasta factura din noiembrie anul trecut care nu era platita. Ne-au anuntat ca daca nu va fi platita miercuri la ora 10:00 copii vor fi dati afara. Mi se pare o barbarie sa dai afara niste copii din cauza unei facturi. Dar am mers si am rezolvat ieri totul, am achitat din restante si am facut o propunere de prelungire de contract. Vedem daca o accepta, daca nu, o sa-i mutam pe copii in alta parte", a declarat Serdean pentru site-ul doardinamo.ro.

Totodata, directorul Academiei lui Dinamo, Marcos Rubino, a declarat pentru aceeasi sursa ca i-a anuntat pe cei din club despre aceasta datorie si s-a aratat extrem de nemultumit de situatia de la grupele de copii si juniori ale clubului: "Noi stiam despre datoriile din trecut si mi s-a spus ca vor fi gestionate. Am informat de acum doua saptamani despre aceasta problema, dar nu vazusem factura asta care trebuia achitata. Fara bani, se complica totul. Eu am venit cu multa incredere si credinta, dar am gasit aici un club bolnav, in fiecare zi apar alte probleme sau datorii. Toata lumea este cu ochii pe prima echipa, acolo se rezolva prima data lucrurile. Dar si noi avem nevoie la Academie pentru a putea lucra. Din ce am inteles trebuie sa intre astazi niste bani in club si sper ca lucrurile sa intre pe fagasul normal".

Rezultatele echipei sunt mult sub asteptarile suporterilor, in conditiile in care au fost adusi fotbalisti cu CV-uri impresionante, iar problemele financiare inca nu au fost rezolvate de noua conducere.

Mai mult decat atat, situatia de la grupele de juniori ale clubului este chiar dramatica. Jurnalistii de la Gazeta Sporturilor noteaza ca jucatorii de la echipa U19 a clubului din Soseaua Stefan cel Mare nu au mai fost primiti la internatul liceului "Mircea Eliade" din Capitala din cauza faptului ca oficialii clubului nu au mai platit serviciile de acolo de 4 luni. Conform sursei citate, angajatii liceului le-au transmis pustilor de la Dinamo: "Ne pare rau, dar Dinamo n-a mai platit restantele de 4 luni, in ciuda apelurilor noastre repetate. Nu va mai putem tine aici!"

Acest episod a fost confirmat si de Gabi Raduta, fostul coordonator al Centrului de Copii si Juniori al clubului Dinamo.

"Din ce stiu eu, este adevarat. Imi pare rau de Gica Mihali, in primul rand, ca mi-a fost coleg la Dinamo si la nationala, regret ca nu este ajutat de cei din club. Nu mai vreau sa vorbesc de Dinamo, desi e munca mea acolo, dar trag un semnal de alarma intrucat Academia, cu care «cainii» se faleau, risca sa fie distrusa. Am inteles ca acum ar fi conditii mai bune, in sensul ca se pot antrena si copiii normal, pe terenuri de iarba, insa asteptam si rezultatele", a spus Raduta.

Totodata, Raduta a dezvaluit si ca juniorii clubului nu dispun de conditii minime pentru a se pregati, neavand nici chiar unde sa se antreneze si fiind nevoiti sa se furiseze pe terenul central din Complexul Sportiv Dinamo: "Baietii se antreneaza prin parcuri, benevol. Cand au solicitat sa se pregateasca pe Dinamo, li s-a spus sa se uite si ei stanga-dreapta, dupa ce pleaca paznicii, sa sara gardul ca sa antreneze pe teren cu conditii bune. De curand, cu noua organizare, juniorii A si B au avut la un moment dat 6 mingi la doua grupe, pana cand au primit cadou baloane de la suporteri".

Situatia dificila de la echipa U19 a "cainilor" dureaza ceva de o buna perioada de timp. Mai exact, de cand a fost reinfiintata echipa a doua a clubului. Din acel moment, tot mai multi jucatori de la echipa U19 au fost chemati la echipa secunda a clubului care evolueaza in Liga a 3-a. Antrenorul de la U19, Gica Mihali, a fost nevoit in mai multe randuri sa faca antrenamente doar cu 4-5 fotbalisti.

Campioana nationala in 2017 si finalista sezonul trecut, echipa U19 a lui Dinamo se afla in prezent doar pe pozitia a opta in clasamentul Ligii Elitelor, fiind invinsa in ultimul meci cu scorul de 2-4 de Academica Clinceni.

Echipele de juniori ale lui Dinamo au castigat in ultimii 8 ani 9 titluri nationale la toate categoriile de varsta.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!