EXCLUSIV | "Nu reuseste NIMENI sa faca ceva bun pentru Dinamo!" Reactie VEHEMENTA impotriva spaniolilor din Stefan cel Mare: "Nu se pricep la fotbal"

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Octombrie 2020, 11:09
Data actualizarii: Miercuri 28 Octombrie 2020, 11:53

Danut Lupu a comentat la Pro X situatia de la Dinamo. 

Fostul fotbalist a spus ca nu are incredere in investitorii spanioli, care nu demonstreaza ca au banii pe care i-au promis. Acesta s-a declarat dezamagit si de Contra, care a acceptat sa faca parte din acest proiect in ciuda faptului ca nu a avut nicio garantie concreta. 

"Nu stiu cat de mult se pricep la fotbal spaniolii sau cat de mult au lucrat in fotbal. Ar fi trebuit sa stie ca e foarte greu sa faci o echipa cand aduci 14-15 jucatori. In contextul in care au spus ca nu vor sa ia campionatul din primul an, trebuia sa aduca 5-6 jucatori si sa aiba si romani ca joaca in Romania. 

M-a deranjat si Contra care a acceptat acest lucru. Stiind problema jucatorilor romani pentru ca a fost antrenor la nationala, trebuia sa se bazeze si pe jucatori romani, dar fiecare culege ce face. 

Am spus de la inceput ca nu mi se par seriosi. Eu imi doresc ca Dinamo sa redevina echipa care a fost cu ani in urma, dar cand preiei o echipa ca stai, ca poate faci rost de bani, nu pot sa spun ca sunt oameni seriosi. Am citit ceva de m-a pufnit rasul. Ca vor aduce o garantie de 19 milioane de euro, dar vor investi doar 10. De 9 probabil ca au ei nevoie sa-si faca reparatii acasa. 

De anul trecut aduc si investesc 10 milioane la Dinamo... Ei au preluat aceasta echipa de doua luni si ceva si nu au adus un euro. Ei au luat banii din drepturile de televiziune pentru a plati salariile din urma. Negoita a dat echipa ca sa scape de ea, nu il intereseaza cand o sa ia banii de la ei. 

Mi-e frica sa cred ca sunt atat de inconstienti si ei, si Contra. A spus ca si-a luat garantia ca oamenii sunt seriosi. Ce garantie si-a luat el?! Cand te duci antrenor la o echipa, el a mai fost la Dinamo si stie ce probleme au fost. Vii inapoi si spui: 'Ce buget imi dai? Ce buget ai pe salarii? Hai sa vedem ce facem'. Are garantii doar spuse din gura? Sa vedem cum o sa isi ia banii.

De retrogradat n-o sa retrogradeze. Dar ce facem? Ne gandim in fiecare an sa nu retrogradam? Nu reuseste nimeni sa faca ceva bun, ceva util pentru Dinamo", a declarat Danut Lupu la Ora exacta in sport. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!