Ricardo Cadu (44 de ani), directorul sportiv al formației CFR Cluj, a anunțat că echipa pe care o reprezintă a finalizat negocierile cu un portar din Portugalia. 

Ricardo Cadu a confirmat ultimul transfer de la CFR Cluj

CFR Cluj a efectuat mutarea respectivă în contextul plecării lui Mihai Popa, fiind necesar un înlocuitor pentru postul de goalkeeper al „feroviarilor”. 

„Deja am închis cu un portar din Portugalia și o să mai aducem jucători. A plecat Mihai Popa și de asta a trebuit să aducem un portar. 

Am ajuns la o înțelegere cu el ieri (n.r.- luni, 22 iunie) și mâine o să fie la Cluj”, a declarat Ricardo Cadu, potrivit digisport.ro

Octavian Vâlceanu și Rareș Gal, ceilalți doi portari ai „feroviarilor”

Portarul portughez anunțat de Cadu va fi al treilea transfer al verii din Gruia, după mijlocașul Yuval Sade (26 de ani) și fundașul central Marian Huja (26). 

Octavian Vâlceanu (29 de ani) și Rareș Gal (25) sunt ceilalți doi portari rămași în lotul celor de la CFR Cluj. Cel mai probabil, portarul portughez va fi adus pentru a fi titular.