Cristi Chivu își dorește să se întărească pentru stagiunea viitoare, după performanțele incredibile reușite cu Inter: câștigarea campionatului și a cupei în Italia.
Oficialii „nerazzurrilor” încearcă să îi facă pe plac antrenorului român și să îi aducă jucătorii pe care îi dorește.
Inter se luptă cu o echipă din Premier League pentru fotbalistul lui Liverpool
Unul dintre jucătorii pe care Cristi Chivu i-a dorit cu insistență la Inter pare tot mai greu de adus.
Este vorba despre Curtis Jones, fotbalist pe care Cristi Chivu vrea să îl aducă cu orice preț la Inter.
„Nerazzurrii” i-au făcut lui Liverpool o ofertă de 21 de milioane de lire sterline, dar „cormoranii” nu au ajuns la o înțelegere cu Inter.
Conform celor de la TMW.com, Liverpool îl evaluează pe Curtis Jones la 40 de milioane de euro, sumă pe care Inter o consideră mult prea mare pentru mijlocașul de 25 ani. Cu toate acestea, echipa din Milano va încerca în continuare să negocieze pentru aducerea englezului, chiar dacă pe fir a intrat și Nottingham Forest, conform sursei menționate mai sus.
Curtis Jones este un jucător produs de academia „cormoranilor”, iar cifrele sale în tricoul lui Liverpool sunt: 228 de meciuri, 22 de goluri și 25 de assist-uri.
35 de milioane de euro este cota mijlocașului englez de 25 de ani, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com.