Turcii anunță despărțirea momentului în Serie A: decizie radicală luată de Interul lui Cristi Chivu

Turcii anunță despărțirea momentului în Serie A: decizie radicală luată de Interul lui Cristi Chivu Fotbal extern

Presa din Turcia anunță măsuri drastice luate la Inter Milano

Criticat aspru pentru evoluțiile șterse de la Cupa Mondială, căpitanul naționalei din Turcia a primit o veste proastă din partea clubului de care aparține. Inter a hotărât să pună pe pauză discuțiile privind reînnoirea contractului și să pună capăt colaborării în vara anului 2027.

Potrivit informațiilor publicate de publicația Gazzetta dello Sport, conducerea nerazzurrilor și antrenorul Cristi Chivu au ales să evite negocierile complexe pentru prelungirea înțelegerii. Oficialii italieni preferă să îl păstreze pe mijlocaș doar pentru sezonul 2026-2027, care reprezintă ultimul an din actualul său contract. Planul directorului executiv Giuseppe Marotta nu mai include extinderea acordului, astfel că aventura fotbalistului pe „Giuseppe Meazza” se va încheia după șase ani de parteneriat.

Plecarea mijlocașului de 32 de ani s-ar putea produce chiar mai devreme, însă numai în anumite condiții financiare avantajoase pentru club. „Singura condiție pentru o plecare anticipată este o ofertă de transfer astronomică venită din Turcia”, a transmis sursa citată. Cu toate acestea, jurnaliștii turci notează că o mutare în campionatul intern este puțin probabilă în acest moment. Fenerbahçe și-a pierdut interesul pentru fotbalist după ce Hakan Safi a pierdut alegerile pentru președinția clubului, neexistând o propunere concretă în prezent.

  • Imago1070169411

Cristi Chivu mizează pe stabilitatea lotului

Deși s-a confruntat cu probleme fizice și a intrat în atenția contestatarilor din Italia din cauza randamentului de la turneul final, Çalhanoğlu va reveni la Milano mai devreme decât se preconiza. Internaționalul turc va fi inclus în lotul pe care Cristi Chivu îl va deplasa în cantonamentele de vară din China și Australia, urmând să fie un pion important pentru strategia din sezonul viitor.

Prin această abordare, oficialii lui Inter își propun să mențină echilibrul în vestiar și să câștige timp pentru a monitoriza piața transferurilor în căutarea unui înlocuitor pe măsură. În absența unei propuneri financiare de nerefuzat din partea unui club de top din Europa sau din Turcia, mijlocașul va rămâne la Milano până la data expirării contractului.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!