Lucas Akins se află în închisoare și execută un mandat de un an și două luni pentru ucidere din culpă.
Un fotbalist se află în închisoare, dar a fost inclus în lotul echipei
În vârstă de 36 de ani, atacantul a fost găsit vinovat pentru conducere imprudentă și pentru că a provocat moartea unui ciclist în martie 2022. Adrian Daniel, un ciclist în vârstă de 33 de ani, și-a pierdut viața după ce a fost lovit de mașina condusă de Akins. După zece zile în care a fost internat în stare critică, Daniel a murit.
În timpul procesului, Akins a continuat să joace pentru Mansfield și, mai mult, la doar câteva ore după ce a primit sentința, a fost titular într-un meci din League One, al treilea eșalon din Anglia.
Cu toate acestea, fotbalistul a fost inclus în lotul celor de la Mansfield Town în acest sezon.
Akins se va putea elibera mai devreme din închisoare, după ce își va ispăși jumătate din pedeapsă, urmând să rămână cu șapte luni de suspendare. Odată eliberat, Akins va putea reveni în programul echipei și ulterior pe teren.
Dacă va executa doar șapte luni de închisoare, Akins va putea evolua pentru echipa din League One înainte de Crăciun.
Chestionați în legătură cu situația lui Akins, Mansfield a transmiis: ”Clubul va evalua poziția lui Lucas când va fi eliberat din custodia poliției. Nu vom mai face niciun comentariu în acest moment”.