Campionatul Mondial de fotbal începe astăzi, cu meciul Mexic - Africa de Sud (LIVE TEXT AICI), care se va disputa pe Mexico City Stadium, de la ora 22:00.
Cu 90 de minute înaintea partidei, va avea loc ceremonia de deschidere a competiţiei, în cadrul căreia Shakira va cânta imnul Cupei Mondiale: Dai-Dai.
Va fi cea mai mare ediţie de Cupă Mondială, cu 48 de echipe la start și 104 meciuri în 16 oraşe, din 3 ţări.
Avem parte de prezențe exotice precum Curacao, Uzbekistan, Iordania, Capul Verde, RD Congo etc.
Tommy Smith din Noua Zeelandă și Josue Duverger din Haiti, din a cincea ligă la Campionatul Mondial
De remarcat că în loturile pentru Mondial se află și doi fotbaliști care evoluează la cluburi din liga a cincea!
Fundașul central Tommy Smith (Noua Zeelandă, 36 de ani - foto) este legitimat la Braintree Town din National League, a cincea divizie din fotbalul englez (de unde însă echipa a retrogradat în sezonul recent încheiat!), iar portarul Josue Duverger (Haiti, 26 de ani) joacă la Cosmos Koblenz din Oberliga Rheinland-Pfalz/Saar, liga a cincea germană (în care echipa a promovat sezonul anterior!).
Grupele de la CM 2026
Grupa A - Mexic, Africa de Sud, Coreea de Sud, Cehia
Grupa B - Canada, Qatar, Elveția, Bosnia și Herțegovina
Grupa C - Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D - SUA, Paraguay, Australia, Turcia
Grupa E - Germania, Costa de Fildeș, Ecuador, Curacao
Grupa F - Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G - Belgia, Egipt, Iran, Noua Zeelandă
Grupa H - Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Insulele Capului Verde
Grupa I - Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J - Argentina, Algeria, Austria, Iordania
Grupa K - Portugalia, Columbia, Uzbekistan, RD Congo
Grupa L - Anglia, Croația, Ghana, Panama

