SUA, Franţa, Germania şi Spania s-au calificat, joi, în semifinalele Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP.
Germania a produs surpriza, prin victoria în faţa campioanei Europei, Belgia, cu 93-74, iar în penultimul act va juca împotriva Franţei.
Germania a disputat doar a doua sa Cupă Mondială din istorie (locul 11 în 1998).
Franţa a trecut, la rândul său, de China, cu 90-61, ajungând în premieră în semifinale.
Cele două echipe s-au înfruntat în sferturile de finală la Jocurile Olimpice din 2024, la Paris, unde Les Bleues s-au impus cu 84-71, pierzând apoi finala cu SUA. Campioana olimpică a zdrobit joi Ungaria cu 108-56.
Spania, care va fi adversara americancelor în semifinale, s-a impus fără probleme în faţa Australiei, cu 89-66, echipa de la antipozi fiind lipsită de două piese de bază, Alanna Smith şi Ezi Magbegor, ambele accidentate.
Rezultatele înregistrate în sferturile de finală și programul semifinalelor
SUA - Ungaria 108-56
Franţa - China 90-61
Belgia - Germania 74-93
Australia - Spania 66-89
Semifinale (sâmbătă):
Franţa - Germania
SUA - Spania
Agerpres