La doar 17 ani, David Cosma Cristofor este unul dintre cei mai promițători piloți ai noii generații de automobilism din România. Sportivul concurează în Campionatul Italian de Formula 4, una dintre cele mai competitive competiții de juniori din motorsportul internațional, unde se află în prezent în top 3 al clasamentului. Rezultatul este cu atât mai important cu cât Campionatul Italian de Formula 4 reunește unii dintre cei mai talentați tineri piloți din lume și reprezintă una dintre principalele competiții de referință pentru sportivii aflați la începutul carierei în motorsport, luați în aclcul pentru promovarea în F3 și F2. 

La începutul luni, acesta a urcat pe podium la Sepang International Circuit, în cadrul Formula Trophy Malaysia, competiţie desfăşurată în weekendul de Formula 1 Bahrain Grand Prix. Reprezentând România şi echipa Evans GP, bucureșteanul a încheiat cursa celor mai promiţători piloţi pe locul 3 şi a urcat pe podium chiar înaintea cursei de Formula 1 de la Sepang.

Va face pasul către Formula 3 Regional, în 2027

"Este o onoare să fiu premiat la această gală. Suntem în clăsirea ASE, aici e sala unde se decernează premiile din acest an. M-am gândit unde vreau să studiez, vreau să fie în domeniul business. Mai am încă un an ca să mă gândesc ce universitate voi alege. Prefer să fiu îmbrăcat în costumul de circuit, dar trebuie să fac și lucruri diferite.

Am concurat și anul trecut în Formula 4, dar acela a fost anul meu de debut, în 2025. Consider că am avut un reach mai mare anul acesta și sunt mândru de rezultatele mele, pentru că ele m-au adus aici. Încerc să aduc rezultatele pe care le merit și eu, și echipa mea. Momentan trebuie să ne concentrăm pe ultima cursă din acest sezon, ca să termin pe locul doi în campionat. 

(Poți fi primul român din Formula 1?) Susținerea financiară este cea mai importantă parte în acest sport, după cum știm cu toții. Eu pentru asta muncesc și să spercăm că voi fi primul român acolo. În acest moment, bugetul meu este puțin peste un milion de euro pe an. Dar anul viitor va crește, va fi dublu. Anul viitor voi debuta, probabil, în Formula 3 Regional. Dar nu este sigur, deoarece trebuie să semnăm contractul cu o echipă. 

A petrecut o zi la piscină cu viitorul camăion mondial din Formula 1

În Malaysia m-am întâlnit cu Kimi Antonelli. Am venit cu o săptămână înainte, deoarece a trebuit să mă acomodez cu fusul orar. Am avut norocul să stau la același hotel cu el, nu am avut nimic planificat. Am petrecut împreună o zi cu el la piscină și mi-a dat niște sfaturi esențiale pentru cursă. În privința rezultatului realizat acolo, a fost o onoare să reprezint România pe un podium de Formula 1, am înțeles că au fost jumătate de milion de spectatori, așa că a fost o motivație în plus. 

(Câștigă Antonelli titlul în F1?) În următoarea cursă nu cred, deoarece Verstappen este foarte aproape de el, mai ales că Red Bull a îmbunătățit mașina. Dar, probabil, în următoarele două curse o să reușească. În lupta pentru sezonul viitor, regulile se vor schimba, consider că Red Bull se va adapta mult mai rapid. Anul acesta au avut o primă parte a sezonului mult mai dificilă. Anul viitor pot să facă un pas în față față de celelalte echipe și probabil că o să câștige Max Verstappen titlul. 

Bulgarii pot să aibă un pilot de rezervă în Formula 1, în sezonul viitor

(Există un bulgar în Formula 2, Nikola Tsolov. Cum au ajuns bulgarii să aibă un pilot care bate la ușile Formulei 1?) Are sprijin financiar și e foarte talentat. Este susținut financiar puțin și de Fernando Alonso, un apropiat al echipei Campos Racing. Din câte am înțeles, Tsolov are foarte mulți sponsori, care îl susțin și rezultatele lui au fost excepționale. Așa că anul viitor o să fie pilot de rezervă în Formula 1", a declarat tânărul pilot român.