NEWS ALERT Visul se clatină! Rafael Nadal, incert pentru Roland Garros. Ibericul a anunțat că nu joacă nici la Roma

rafael nadal ATP Masters 1000 Roma Roland Garros Tenis ATP Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 05 Mai 2023, 20:55
Data actualizarii: Vineri 05 Mai 2023, 21:12

Probabilitatea ca scenariul în care Rafael Nadal ar câștiga al 15-lea titlu de campion la Roland Garros în 2023 să devină realitate a scăzut din nou. 

Griji înnoite în lumea tenisului: campionul en-titre al turneului de la Roland Garros, Rafael Nadal nu va participa nici la turneul ATP Masters 1000 de la Roma, după absențele notate la Monte Carlo, Barcelona și Madrid.

Pentru prima dată în cariera sa, Nadal vrea să participe la Roland Garros fără să fi jucat vreun alt turneu de zgură, în prealabil. Nimic nu garantează însă prezența ibericului pe zgura pariziană în acest an, în competiția programată să înceapă în 28 mai. 

Nadal la Roland Garros, fără niciun turneu de zgură înainte? Ar fi o premieră în cariera „Regelui Zgurii”

„Îmi pare tare rău să vă anunț că nu voi putea fi prezent la Roma. Știți cu toții cât mă doare să ratez încă un turneu care mi-a marcat cariera, dar și persoana. Vă mulțumesc pentru toată dragostea voastră și le sunt recunoscător fanilor italieni pentru sprijin,” a anunțat Nadal pe Twitter. 

„Deși am observat o îmbunătățire a situației în ultimele zile, au fost multe luni în care nu m-am putut antrena la un nivel înalt, iar procesul de readaptare are timpii săi specifici. Nu am de ales decât să îi accept și să continui să muncesc,” a adăugat Rafael Nadal. 

Roland Garros 2023 se joacă în perioada 28 mai - 11 iunie. 

Ce accidentare a suferit Rafael Nadal la Australian Open 

După meciul din turul secund cu Mackenzie McDonald, Rafael Nadal ar fi trebuit să absenteze aproximativ două luni, iar participarea sa în sezonul de zgură să nu fi fost pusă sub semnul întrebării. 

O scanare RMN a indicat o leziune de gradul 2 a mușchiului iliopsoas, flexor al coapsei și al șoldului. Timpul normal de recuperare estimat pentru această afecțiune este de 6-8 săptămâni. 


De ce este Djokovic mai bun decât Federer și Nadal: explicația oferită de Victor Hănescu

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!