GALERIE FOTO Jaqueline Cristian, eliminare cu set câștigat în fața numărului 6 WTA, Jasmine Paolini. Cu ce recompensă a părăsit competiția

Jaqueline Cristian, eliminare cu set câștigat în fața numărului 6 WTA, Jasmine Paolini. Cu ce recompensă a părăsit competiția Tenis

Jaqueline Cristian s-a oprit în faza șaisprezecimilor de finală ale competiției WTA 1000 de la Indian Wells.

După ce a reușit primele două victorii ale carierei pe tabloul principal al întrecerii de o mie de puncte din California, Jaqueline Cristian (26 de ani, 79 WTA) a avut meci cu italianca Jasmine Paolini (29 de ani, 6 WTA), pentru un loc în optimile de finală.

A șasea jucătoare a ierarhiei mondiale s-a impus în detrimentul româncei, scor 6-4, 3-6, 6-4, la capătul celor două ore și douăzeci și patru de minute ale jocului.

Jaqueline Cristian urcă șapte locuri în clasamentul mondial, în urma primelor victorii ale carierei, la Indian Wells

Finalistă pierzătoare anul trecut la Roland Garros și Wimbledon, Jasmine Paolini a obținut câte trei break-uri în seturile unu și trei, dar a tremurat serios pentru victorie.

La scorul de 4-4 în manșa decisivă, Paolini a anulat două mingi de break procurate de Cristian și a făcut game pe propria servă, în ciuda unor emoții extraordinare, strânse pe durata celor nouă egalități întregistrate, în cel mai lung game al partidei.

Jaqueline Cristian

  • Jaqueline cristian iw 2025

Paolini, testată „până la sânge”, în setul decisiv

Pentru cele două succese bifate în competiția propriu-zisă, la Indian Wells, organizatorii au răsplătit-o pe Jaqueline Cristian cu un premiu în valoare de $64,500.

Jaqueline Cristian va participa și la turneul WTA 1000 de la Miami, care va începe în data de 18 martie.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!