Fostul antrenor al Simonei Halep, Darren Cahill avertizează: „Poziția de antrenor în tenis nu a fost niciodată legitimă!”

Darren Cahill antrenor tenis Simona Halep Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 14 Februarie 2023, 12:50
Data actualizarii: Marti 14 Februarie 2023, 12:50

Darren Cahill este totalmente de acord cu introducerea coaching-ului din tribune, în turneele de mare șlem. 

Darren Cahill se bucură de privilegiul de a-i fi permis să vorbească cu jucătorul, în timpul meciului, și crede că această posibilitate legitimizează antrenoratul în lumea tenisului. 

Începând cu ediția 2023 a Openului Australian, antrenorilor de tenis le-a fost permis să dialogheze cu jucătorii, din tribune, în timpul partidelor, reușind să influențeze soarta partidelor jucate de elevii acestora. 

Darren Cahill: „Acum putem schimba cursul unor meciuri, ajutându-ne jucătorii să găsească soluții în timp real.”

„Nu a fost niciodată o poziție legitimă, cea de antrenor, pentru că totul trecea prin jucător, dar acum putem schimba cursul unor meciuri, ajutându-ne jucătorii să găsească soluții în timp real, în detrimentul unor planuri de joc prestabilite. Ne-a făcut meseria mai importantă, deci mă bucur de această schimbare,” a declarat Darren Cahill în podcastul The Big Deal. 

Fostul antrenor al Simonei Halep a punctat, în aceeași discuție, că durata unui antrenor de tenis, alături de același jucător, poate ajunge până la 3-4 ani, moment după care tehnicianul devine un mentor pentru jucător, în cazul în care acesta decide să nu renunțe la serviciile sale. 

„Cel mai glorios moment trăit de mine în sport a fost cu Simona Halep câștigând Roland Garros”

„Simona câștigând turneul de la Roland Garros. Pentru mine, acel moment a însemnat piele de găină, lacrimi, satisfacție, ușurare... fiecare emoție posibilă s-a simțit în acea zi.

Modul în care a reușit victoria, în care a înfruntat presiunea, dezamăgirile pe care a trebuit să le lase în urmă. 

A fost condusă în meci, cu set și break, dar s-a luptat, ca o mică campioană.

Acela a fost cel mai mare moment din viața mea. Am spus-o odinioară, am avut câteva victorii mari în carieră, dar acesta a fost cel mai glorios moment trăit de mine în sport,” a declarat Darren Cahill, în podcastul The Big Deal. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!