GALERIE FOTO Djokovic, „răzbunătorul” din ATP: l-a bătut pe Rune la Paris și a stabilit două recorduri istorice în tenis

Novak Djokovic ATP Masters 1000 Paris-Bercy Holger Rune Tenis ATP Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Sambata 04 Noiembrie 2023, 08:35
Data actualizarii: Sambata 04 Noiembrie 2023, 18:00

Dimitrov - Tsitsipas și Djokovic - Rublev sunt semifinalele turneului ATP Masters 1000 de la Paris-Bercy. 

La 36 de ani, Novak Djokovic a corectat două recorduri istorice în tenisul mondial.

Depășindu-l pe Holger Rune în faza sferturilor de finală, scor 7-5, 6-7 (3), 6-4, după o luptă pasionantă de trei ore fără zece minute, tenismenul sârb și-a luat revanșa pentru eșecul suferit în fața fostului elev al antrenorului Patrick Mouratoglou, în finala ediției precedente a turneului din Franța. 

Novak Djokovic a ajuns la 1291 de meciuri oficiale jucate

Prin acest succes, „Nole” a ajuns la un procentaj al victoriilor de 82,19% în meciurile disputate în turneele de calibru ATP Masters 1000, devansându-și marele rival, Rafael Nadal, care rămâne cu un procentaj de 82,18%. 

În plus, Djokovic l-a depășit pe Nadal și la numărul de meciuri oficiale jucate în tenisul mondial, ajungând la 1291 de partide disputate, cu trei mai multe decât ibericul. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!