Londra si Marea Britanie se pregatesc de razboi! Huliganii din fotbal vor sa ii pedepseasca pe activistii Black Lives Matter

Marea Britanie black lives matter Democratic Football Lads Alliance Londra violenta Stiri
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 12 Iunie 2020, 12:36
Data actualizarii: Vineri 12 Iunie 2020, 12:56

Huliganii echipelor de fotbal si nationalistii ies in strada, in weekend, pentru a apara statuile si monumentele dedicate sau construite de personalitatile acuzate de rasism sau de proliferarea sclaviei. 

In ultimile doua saptamani, mai multe monumente dedicate unor personalitati istorice britanice au fost vandalizate sau distruse de protestatarii „Black Lives Matter” („Vietile celor de culoare conteaza”) si grupurile Antifa. Acestea au daramat si aruncat in portul din Bristol statuia lui Edward Colston, un fost negustor de sclavi, dar si un mare filantropist al orasului englez, au incercat sa distruga statuia Reginei Victoria din Leeds, au dat foc unui drapel pe Cenotaph, monumentul care comemoreaza soldatii britanici decedati in Primul Razboi Mondial, si au vandalizat statuia lui Winston Churchill, unul dintre cei mai mari conducatori britanici, considerat de multi istorici ca forta principala din spatele victoriei impotriva nazistilor in Al Doilea Razboi Mondial. 

In timp ce politia a asistat nepasatoare la evenimentele violente si chiar mai multe zeci dintre agenti s-au lasat agresati pe strada sau loviti cu obiecte contondente aruncate catre ei, opinia publica din Marea Britanie a fost furioasa ca actele de vandalism nu au fost pedepsite si cei vinovati nu au fost retinuti. 

Asa ca pentru acest weekend, mai multe „firms” (galerii) ale cluburilor din fotbalul britanic, Democratic Football Lads Alliance, huligani nationalisti, veterani ai British Armed Forces si sustinatori ai English Defence League, o grupare considerata de extrema dreapta, au acuzat fortele de ordine ca au fost „moi” in apararea monumentelor si au anuntat ca vor lua atitudine, in Londra si in marile orase ale tarii. Ei au promis sa contracareze demonstratiile BLM  prin orice mijloace si sa pedepseasca, inclusiv prin violenta fizica, pe toti care arata lipsa de respect pentru tara si pentru personalitatile si monumentele britanice. 

Dupa izbucnirea scandalului in SUA, din cauza uciderii cetateanului de culoare George Floyd de catre un politist alb, in Marea Britanie au avut loc marsuri de solidaritate cu gruparile care cer egalitate rasiala si indepartarea simbolurile imperialiste britanice, iar activistii BLM au alcatuit o lista cu 60 de statui pe care le vor distruse sau relocate, pentru ca ar celebra sclavia si personalitati considerate rasiste. Mare parte a populatiei au cerut ca politistii sa nu se lase coplesiti de corectitudinea politica, sa intervina viguros si pedepseasca actele de vandalism, mai ales ca unii cetateni nu au fost lasati sa participe la inmormantarile rudelor, in cauza restrictiilor impuse din cauza Covid-19, iar la marsuri au participat zeci de mii de persoane. 

Evenimentul BLM din Hyde Park, care trebuia sa se desfasoare maine, a fost anulat, iar mai multe statui au fost invelite pentru protectie si zeci de mii de politisti vor fi desfasurati in weekend in Londra. Guvernul a anuntat ca pregateste noi legi, care sa judece in regim de urgenta, in doar 24 de ore, protestatarii care ataca fortele de ordine, vandalizeaza proprietati si provoaca daune de natura penala. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!