Răsturnare de situație în cazul lui Dembele?! Jucătorul care l-ar putea convinge să rămână la Barcelona

Ousmane Dembele Barcelona Pierre-Emerick Aubameyang Spania
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 21 Februarie 2022, 22:48
Data actualizarii: Luni 21 Februarie 2022, 22:51

Ousmane Dembele (24 ani) este jucătorul care a atras antipatia fanilor Barcelonei. 

Unul dintre cele mai scumpe transferuri din istoria catalanilor, adus în 2017 pe 105 milioane de euro, e gata să plece în vară, gratis, după cinci ani în care rezultatele în tricoul catalanilor au fost departe de așteptări. Mai mult accidentat, Dembele nu s-a ridicat la nivelul banilor investiți în el, iar din vară poate pleca, gratis. 

Oficialii grupării de pe Camp Nou i-au făcut mai multe oferte de prelungire, toate fiind refuzate pentru că nu se ridicau la pretențiile financiare ale francezului. Barcelona încă se confruntă cu probleme economice, însă jucătorul nu 'a empatizat' cu situația clubului care l-a susținut în ciuda faptului că randamentul său în cei cinci ani a fost sub limita așteptărilor. 

Catalanii au încercat să îl vândă în iarnă, însă Dembele s-a opus vehement mutării, preferând să rămână până la finalul contractului pentru a-și încasa toți bani, iar apoi să plece, fără ca clubul să obțină vreun beneficiu de pe urma sa. Astfel, jucătorul și-a câștigat antipatia fanilor, care l-au huiduit cu prima ocazie pe Camp Nou, la fiecare atingere de balon. 

Jucătorul care îl poate convinge pe Ousmane Dembele să rămână 

Cu toate astea, există și un scenariu prin care fotbalistul francez ar putea rămâne. Barcelona l-a transferat în iarnă pe Pierre-Emerick Aubameyang, din postura de jucător liber de contract după ce și-a reziliat înțelegerea cu Arsenal. Gabonezul este bunul prieten al lui Dembele încă din perioada în care jucau amândoi pentru Borussia Dortmund. 

Într-un interviu acordat celor de la Mundo Deportivo, Aubameyang a dezvăluit că i-a spus lui Dembele să rămână pe Camp Nou. 

„Adevărul estă că mi-a trimis un mesaj pentru a afla dacă voi veni sau nu la Barcelona și eu nu am vrut să îl deranjez pentru că și el avea situația lui, dar am vorbit puțin. 

Să joc din nou cu el este ceva extrem de special, pentru că am avut un an incredibil la Dortmund și este un jucător incredibil. Ousmane este unul dintre cei mai buni jucători cu mingea și ca atacant este incredibil. Sincer să fiu, sunt foarte fericit că este aici și când am ajuns i-am spus: 'Trebuie să rămâi, frate!'. 

Nu știu dacă există speranțe să își schimbe părerea, dar ce pot spune este că totul este posibil în viață”, a declarat Aubameyang. 

  • 30 de milioane de euro este cota lui Ousmane Dembele conform Transfermarkt. 
  • 132 de meciuri a jucat francezul în aproape cinci ani petrecuți pe Camp Nou, având 31 de goluri și 24 de assist-uri.
  • 695 de zile a fost accidentat sau indisponibil Ousmane Dembele de la transferul la Barcelona. 
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!