Rezultatele din ultima vreme și conflictele pe care antrenorul le-ar avea cu o parte dintre starurile lui Real Madrid i-ar fi făcut probleme mari lui Xabi Alonso.

Când ar putea fi demis Xabi Alonso de la Real Madrid

După ce Celta Vigo, cu Ionuț Radu în poartă, a învins-o pe Real Madrid pe ”Santiago Bernabeu” cu scorul de 2-0, în presa din Spania a apărut informația potrivit căreia conducerea clubului ia în calcul demiterea antrenorului.

Madrilenii au fost nemulțumiți că într-o singură lună, deși Real Madrid avea un avans de cinci puncte în fața rivalei Barcelona, acum se află pe locul doi, la patru puncte în spatele catalanilor.

Imediat după meciul cu Celta Vigo, s-a vehiculat că, în cadrul unei ședințe de urgență la birourile lui Real Madrid, conducătorii clubului au decis ca meciul cu Manchester City din faza principală să fie decisiv pentru viitorul lui Alonso.

Real Madrid a pierdut și în fața ”Cetățenilor” lui Pep Guardiola, scor 1-2, și multă lume s-a întrebat dacă Xabi Alonso va fi într-adevăr dat afară de la echipă. Conform BBC,  se pare însă că antrenorul nu se află în pericol iminent, iar o decizie finală va fi luată abia după meciul din campionat cu Deportivo Alaves. În cazul celui de-al treilea eșec la rând pentru Real Madrid, atunci Xabi Alonso va fi în mod cert îndepărtat de pe banca echipei.