"Bilet Omrani pentru Tel Aviv!" Mihai Mironica, dupa calificarea incredibila a CFR-ului

CFR Cluj Astana uefa champions league Opinii "Bilet Omrani pentru Tel Aviv!" Mihai Mironica, dupa calificarea incredibila a CFR-ului
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 17 Iulie 2019, 23:19
Data actualizarii: Miercuri 17 Iulie 2019, 23:22

Minunata seara in Gruia, un prim concert din acest Untold fotbalistic pe care sper sa-l vedem in aceasta vara la Cluj in preliminariile Champions League.

A fost o seara care a adus aminte de vremurile glorioase traite de CFR Cluj pe scena europeana cu ani in urma.

Da, Astana nu este un adversar de top. Nu mai este nici echipa de acum 4 ani care facea remizele cu Atletico, Benfica si Galatasaray in Champions League. Dar ramane o echipa solida, cu jucatori din acea campanie glorioasa si prezenta si in sezonul trecut in grupele Europa League, acolo unde nicio echipa romaneasca n-a ajuns in stagiunea trecuta.

Billel Omrani a facut meciul carierei sale de pana acum. Evolutia lui a fost incununata cu acel calcai al golului calificator cu un parfum arabesc precum cel faimos al lui Madjer din finala Cupei Campionilor din ‘87. Omrani si Rondon, cu bara sa, cu pasa de la golul 2,  au aratat in aceasta seara ca exista viata dupa Tucudean.

Dar cum ramane cu Arlauskis? Numai un nebun ca el poate sa aiba acea parada fantastica din ultimul minut al meciului. As adauga si parada de la sutul lui Tomasov din prima repriza pentru a-l plasa acolo, langa Omrani, printre principalii eroi ai acestei superbe victorii.

Lui Djokovic ar trebui sa i se permita o intalnire amoroasa in aceasta noapte, macar pentru acea minunata centrare de la primul gol. Susic arata ca poate fi un inlocuitor bun pentru Manea. Deac nu vrea sa cedeze in cursa cu Rotariu pentru un loc in nationala. Iar Burca ar putea ajunge si el printre tricolori  nu peste mult timp.

Cat de placut este sa vezi cum rateaza pronosticul capitanul Camora, cel care spusese ca, daca Astana marcheaza, atunci CFR nu se va mai califica. Din partea bursucului Petrescu speram la o campanie europeana precum cea izbutita cu Unirea Urziceni. Batranii CFR-ului il saluta pe Ilie Dumitrescu, cel care-si incheia cariera de jucator pe la 28 de ani, si care i-a atacat cu buletinul dupa prima mansa. Hai cu pensiile speciale in acest sezon pentru batranii astia care refuza sa se predea.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!