"Da, ne putem bate pentru trofeu!" Gica Popescu anunta momentul zero in fotbalul romanesc: "Gata, s-a produs declicul!"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 25 Iunie 2019, 15:46
Data actualizarii: Marti 25 Iunie 2019, 16:03

Gica Popescu e convins ca performanta Romaniei de la Euro va schimba fotbalul romanesc.

"Cred ca s-a produs declicul", spune Gica Popescu, convins fiind de faptul ca performanta nationalei U21 de la Euro poate reprezenta un moment zero in fotbalul romanesc.

"In primul rand s-a schimbat perceptia fata de fotbalistul roman, care era considerat un fotbalist ieftin, care nu este competitiv."

"Am aratat ca suntem competitivi, ca suntem valorosi, ca putem fi mai buni decat echipele din fotbalul mare. Deci s-a creat aceasta perceptie, care cred ca este cel mai important aspect."

"Cotele jucatorilor romani cu siguranta au explodat, acum ramane sa vedem ce echipe vor dori sa transfere jucatori de la noi, dar deja declicul cred ca s-a produs si vom vedea in perioada urmatoare alte preturi la transferurile jucatorilor romani."

"De asemenea, cred ca multi dintre jucatorii din nationala de tineret sunt deja o certitudine pentru nationala mare. Sunt convins ca nu isi vor gasi toti locul acolo dintr-odata, acolo lucrurile sunt oarecum diferite, dar grupul e important si cred ca nucleul de baza al acestei echipe isi va gasi locul in nationala mare", a spus Gica Popescu la Ora Exacta in Sport (PRO X).

"Da, ne putem gandi la trofeu!"


Inainte de Euro, Gica Popescu a spus ca este increzator ca nationala Romaniei poate obtine calificarea in semifinale. Acum, Popescu pluseaza: "Ne putem gandi si la trofeu".

"Cand am spus inainte de Euro ca ne putem califica in semifinala, m-am raportat la valoarea lotului, la calitatea pe care o au jucatorii. La faptul ca toti cei selectionati sunt piese importante la echipele de club, jucatori care au avut un sezon foarte reusit, jucatori cum nu cred ca am avut niciodata la nivel de echipa nationala de tineret."

"Spre bucuria noastra, previziunile mele s-au dovedit a fi adevarate si am reusit sa castigam o grupa de care ne speriasem foarte tare imediat dupa tragerea la sorti. Cred ca aceasta generatie dovedeste inca o data ca fotbalul nostru, sportul romanesc, are materie prima. Ea trebuie gasita, trebuie adusa la suprafata, investit in copii si juniori si rezultatele vor veni asa cum au venit si acum."

"Ar fi pacat sa ne oprim aici. Am trecut de Anglia, am trecut de Franta, am batut Croatia la trei goluri diferenta. Suntem in semifinala intr-un cvartet de lux, cu Spania, Germania si Franta, deja au reusit o mare performanta."

"Acum trebuie sa joace pentru ei, pentru public, doar sa se bucure de momentul pe care ei l-au produs."

"Sa speram si la trofeu, Doamne ajuta, sa fim increzatori, capacitate au. Sa creada in calitatile lor, sa creada in valoarea lor, eu sunt convins ca vom putea sa ne bucuram si de o finala."

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!