"Va fi război!" Situația incertă a identitații de la Petrolul poate duce la un nou conflict uriaș în fotbalul românesc

Alecu Mihai
Data publicarii: Joi 22 Iulie 2021, 11:38
Data actualizarii: Joi 22 Iulie 2021, 12:21

Problemele de la FCSB se repetă și la Petrolul.

Contractul de licență pentru dreptul exclusiv asupra mărcilor s-a terminat pe 18 iunie, iar Consiliul Local a decis organizarea unei licitații publice pentru atribuirea acestora. Din câte se pare, conducătorii formației nu vor să se înscrie la licitație, iar lucrurile ar putea scapă de sub control, spune Valeriu Răchită.

"Din câte am înțeles, fondatorii nu vor să se înscrie la licitație și au înregistrat marca FCP. Denumirea va fi ACS Petrolul 52. Va fi război. Îi cunosc foarte bine pe suporteri, sunt foarte exigenți. Mulți au tatuată această stema pe piele. Ce pot face, să-și scoată pielea? O să iasă urât", a spus Valeriu Răchită la Ora Exactă în Sport.

Pe lângă problemele legate de identitate, Petrolul și-a pierdut și principalul finanțator, Veolia, totuși firma ar putea să rămână drept sponsor la echipa și să dea 500.000 de euro pe sezon, însă doar în condițiile în care marca va fi câștigată la licitație de club, după cum a spus același Valeriu Răchită.

"Să dau din banii copiilor către Primărie?!"

"Nu voi plăti niciodată din banii copiilor de la Petrolul către Primărie, mărci sau orice altceva taxe, în loc să fie invers! ACS Petrolul ’52 are marcă înregistrată la OSIM. De ce să se plătească alte mărci la licitație? Atâta timp cât nu se răspunde, în scris, la adresele noastre de solicitare a mărcilor pe termen limitat, nu consider că avem dialog cu primăria!

Pe cei interesați, îi rog să studieze legea 215/2001 republicată, art 36, al 7, lit a: Consiliul Local! De subliniat că tocmai pe această lege s-a funcționat la Giurgiu, cu Astra, eu însumi semnând acolo contractul de asociațiune prin participațiune, pe 10 ani, cu prelungire pe încă 10. Și, nota bene, fără vreun drept la veto al primăriei locale! Să știe toată lumea că se poate, numai la Ploiești nu se vrea!

Nu voi pune nicio stemă aflată la primărie, nici nu avem cum, în acest moment, pot să rămână cu ele în sertar, dacă așa văd că se intenționează! Avem stema noastră ... și mă întreb dacă a fost contestată atunci când era expusă în public, la antrenamente filmate. Nu, nu a fost contestată deloc de nimeni! Deci, nu există acum vreo altă entitate care s-o conteste, putând-o folosi noi, fiind recunoscută și înregistrată de OSIM.

În caz contrar, ne-ar fi fost refuzată. Este, deci ,recunoscut faptul că suntem singura persoana juridică ce a folosit-o fără niciun fel de probleme. Ce m-a surprins a fost o declarație a cuiva, nu-i dau numele, este bine cunoscută persoana respectivă (n.r. Vivi Răchită), cum că mărcile ar fi ale cabinetului primarului! Pe cale de consecință, acolo pot rămâne sau – dacă are bani să le achiziționeze acea persoană – se poate duce la cea de-a doua licitație s-o facă!", a spus Costel Lazăr, președintele executiv al Petrolului, conform gazetaph.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!