Universitatea Craiova este campioana en-titre din SuperLiga. În ciuda acestui fapt, participarea în cupele europene a îngreunat parcursul oltenilor în competiția internă.
Laurențiu Popescu nu se teme de Dinamo
„Știința” a adunat 23 de puncte în primele 11 runde din SuperLiga. Lider este Dinamo, formația din Ștefan cel Mare fiind la șase lungimi distanță. De menționat este faptul că echipa lui Nuno Campos are un meci în față.
Universitatea Craiova se va duela cu Farul în etapa a 12-a din confruntarea internă, iar meciul se anunță a fi unul dificil. Oltenii vin după remiza cu Getafe din UEFA Conference League și sunt șanse mari ca anumiți jucători să fie odihniți.
Laurențiu Popescu este titularul de drept din poarta oltenilor. Întrebat despre lupta la titlu, acesta a expus că nu este momentul potrivit pentru calcule, în condițiile în care SuperLiga încă este la început.
„Este greu, după cum ai spus, concentrarea este foarte importantă, dar suntem un lot numeros, suntem trei portari şi cred că o să jucăm cum am jucat până acum, o să împărţim meciurile.
Cred că cel mai important lucru este să o luăm meci cu meci. Degeaba ne facem calcule, cum ne-am făcut sezonul trecut în Conference League, când am pierdut în ultimul minut şi au căzut toate calculele. Deci, să o luăm meci cu meci", a declarat Laurențiu Popescu, potrivit Orange Sport.