După ce i-a pierdut pe Tidiane Keita și Matei Ilie, CFR Cluj este aproape să se despartă și de Mihai Popa, portarul titular din a doua parte a sezonului.

Mihai Popa, acord pentru transferul în Polonia

Aflat pe lista celor de la Rapid, se pare că Popa este tentat de o altă experiență în străinătate, după ce a fost legitimat o bună perioadă de timp la Torino, în Serie A. Potrivit jurnalistului Tomasz Wlodarczyk, portarul român s-a înțeles deja cu Motor Lublin.

Noua echipă a lui Mihai Popa a încheiat sezonul precedent pe locul 12 în prima ligă poloneză, cu 43 de puncte. Românul ar urma să-l înlocuiască pe Ivan Brkic (30 de ani), portarul pe care Legia Varșovia l-a transferat de la Motor.

”Mihai Popa a ajuns la un acord de principiu cu Motor Lublin. Anterior, el se afla în vizorul echipei Wisla”, a transmis jurnalistul polonez.

Mihai Popa, fost portar la Astra Giurgiu, Rapid sau FC Voluntari, a ajuns în 2023 la Torino, însă nu a jucat în niciun meci oficial la formația italiană. În sezonul 2024/2025 a fost împrumutat la CFR Cluj, iar în ianuarie 2026 s-a despărțit definitiv de gruparea din Serie A și a revenit în Gruia.

Antonio Folha, noul antrenor de la CFR Cluj

Clubul patronat de Ioan Varga l-a numit ”principal” pe Antonio Folha, un tehnician portughez care a antrenat ultima dată în perioada 2021-2024 la FC Porto B.

El a bifat la gruparea portugheză 119 partide pe banca tehnică și a înregistrat o medie de 1.28 puncte pe meci, conform statisticilor prezentate de Transfermarkt.

Folha a antrenat Academia lui FC Porto (2014-2016), FC Porto B (2016-2018 și 2021-2024) și Portimonense (2018-2020). În 2014 a fost secundul lui Luis Castro pentru 16 meciuri la prima echipă a lui Porto.