Salvarea lui Dinamo i-ar putea costa scump pe jucatori! Ce risca fotbalistii in cazul in care clubul intra in insolventa

Dinamo CFR Cluj insolventa Liga 1 Pablo Cortacero Superliga Salvarea lui Dinamo i-ar putea costa scump pe jucatori! Ce risca fotbalistii in cazul in care clubul intra in insolventa
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 21 Noiembrie 2020, 09:30
Data actualizarii: Sambata 21 Noiembrie 2020, 09:32

Oficialii lui Dinamo se gandesc sa bage clubul in insolventa pentru a doua oara. 

Aceasta varianta a fost anuntata de Andrei Gerea, membru Elite al programului DDB si fost ministru al Economiei, care considera ca aceasta ar fi solutia salvatoare a clubului. 

"Am fi dispusi, daca dispar spaniolii, sa incercam o noua insolventa. Am reduce bugetul de salarii la un nivel decent, pentru ca in insolventa nu mai merge sa tragi tepe, esti obligat sa platesti salariile la timp. De aceea nu vad cum ar rezista Dinamo cu Cortacero, nici macar in insolventa", spunea Gerea recent. 

Planul pe care reprezentantii clubului il considera salvator ar fi, insa, dezastruos pentru fotbalisti, care ar pierde banii pe care i-au negociat in momentul transferului. 

Chiar daca insolventa ar acoperi o parte dintre datoriile clubului, jucatorii care presteaza munca pe baza unor contracte de activitate sportiva nu vor fi considerati salariati, ci chirografarii, fiind plasati intr-o categorie inferioara de creditori. In aceste conditii, fotbalistii ar putea sa piarda tot ce ar fi trebuit sa incaseze in momentul declansarii insolventei. 

Mai mult decat atat, in primele 3 luni de la intrarea in procedura de insolventa, clubul poate sa scape de cei pe care nu ii poate plati, avand astfel posibilitatea de a-i inlatura pe jucatorii straini ale carora salariile variaza intre 16.000 si 32.000 de euro pe luna. 

Daca ar intra in insolventa, Dinamo ar fi al doilea club din Romania care i-ar lasa in acest mod pe fotbalisti fara banii pe care ar fi trebuit sa ii incaseze. Precedenta situatie s-a inregistrat la CFR Cluj, care a cerut sa intre in reorganizare in februarie 2015, scapand de plata unor salarii in valoare de circa 300.000 de euro catre 5 fotbalisti. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!