Ivaylo Petev, reacție dură după Universitatea Craiova - FCSB 0-3: ”Dacă problema e la mine, mâine plec”

Universitatea Craiova - FCSB FCSB Ivaylo Petev Superliga Ivaylo Petev, antrenor Universitatea Craiova / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 23:30
Data actualizarii: Duminica 28 Ianuarie 2024, 23:30

FCSB a câștigat categoric meciul de pe terenul celor de la Universitatea Craiova, scor 3-0, în etapa cu număul 23 din Superliga României.


Darius Olaru, golgheterul campionatului, a fost cel care a deschis scorul în prelungirile primei reprize, după un penalty acordat de Marcel Bîrsan în urma consultării arbitrajului video.

În partea secundă, în minutul 50, Florinel Coman s-a distrat cu apărarea adversă și a dus scorul la 2-0, iar David Miculescu, cu execuția sa din minutul 83, a închis tabela la 3-0 pentru liderul din Superligă.

Ivaylo Petev: ”Dacă problema e la mine, mâine plec”

După meci, antrenorul Ivaylo Ivaylo Petev, reacție dură după Universitatea Craiova - FCSB 0-3: ”Dacă problema e la mine, mâine plec”(48 de ani) a spus că arbitrajul brigăzii conduse de Marcel Bîrsan a avut un rol important în înfrângerea celor de la Universitatea Craiova.

Întrebat dacă simte că postul său este amenințat de rezultatele slabe ale echipei, bulgarul s-a arătat dispus să plece dacă asta va fi dorința șefilor clubului

”Nu sunt mulțumit de dorința arătată de jucători. Nu pot să spun că nu au luptat. Arbitrul le-a făcut cadou un gol, iar noi alte două. În prima parte am avut o situație foarte periculoasă, dar din păcate nu am reușit să marcăm. Am primit goluri în cele mai rele momente ale meciului și a fost foarte greu să mai revenim de la 0-2.

Am încercat, dar nu am reușit. Rezultatul e prea sever, dar asta e. Nu a fost rea tactica, am avut stabilitate, dar cartonașele galbene primite m-au făcut să schimb la pauză. În aceste meciuri, noi am făcut cadouri adversarilor. Acest lucru trebuie să-l lucrăm, jocul în apărare.

(n.r.- dacă se gândește la demitere) Nu! Dacă problema e la mine, mâine plec. Nu e prima dată, și arbitrajul a avut un rol în înfrângerea noastră”, a spus Petev.

După victoria categorică de pe ”Ion Oblemenco”, FCSB a ajuns la 50 de puncte și este la 11 puncte distață de locul doi, ocupat de Rapid București. CFR Cluj este pe locul trei, cu 36 de puncte, dar va juca luni în compania celor de la FC Voluntari.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova a rămas pe locul cinci, cu doar 34 de puncte, și este la 16 puncte distanță de lider. În acest moment, oltenii par să fie ieșiți din calculele pentru titlu.

FCSB va întâlni Farul Constanța

În următoarea rundă, FCSB va avea parte de un alt test dificil, în compania campioanei en-titre Farul Constanța, care ocupă locul patru, cu 36 de puncte.

Universitatea Craiova se va deplasa pe terenul celor de la Sepsi OSK, echipa de pe locul șase.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!