VIDEO EXCLUSIV Florin Prunea, entuziasmat de proiectul noului stadion Dinamo: ”O să vedeți câte familii vor veni la meci”

Florin Prunea Dinamo stadion Dinamo Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 14 Aprilie 2022, 15:08
Data actualizarii: Joi 14 Aprilie 2022, 15:23

Florin Prunea este entuziasmat de proiectul noului stadion din ”Ștefan cel Mare”. Actuala arenă a ”câinilor” va fi predată către Compania Națională de Investiții în perioada următoare, iar anunțul va fi făcut pe 14 mai, chiar de ziua clubului.

Asta înseamnă că Dinamo va trece la următorul pas, și anume licitația pentru studiul de fezabilitate. După încheierea licitației, clubul va afla exact cum va arăta noua arenă, câte locuri va avea și de ce facilități va beneficia.

„Cu siguranță, era și timpul. Eu sper să se înceapă cât mai repede, noi am rămas cam singurii care nu avem un stadion, mă refer dintre echipele mari. A fost casa noastră, noi acolo am crescut. Mă gândesc la ce fotbaliști au fost pe acolo. E clar că va fi altceva, eu am rămas impresionat de stadionul Stelei. 

Păi, când vor fi gata restaurantele și muzeul clubului, vii cu patru ore înainte de meci! Zona în care are Dinamo stadionul, o să vedeți câte familii vor veni la meci, cu copii și așa mai departe!”, a spus Florin Prunea, la emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA.

VIDEO - Intervenția lui Florin Prunea din emisiunea Ora Exactă în Sport de la PRO ARENA

CNI a oferit toate detaliile pentru noul stadion Dinamo

Într-un dialog cu www.sport.ro, Adrian Cefalan a explicat toți pașii pentru construirea noii arene din ”Ștefan cel Mare”. Directorul CNI estimează că lucrările pentru noul stadion vor începe de anul viitor. Asta implică demolarea actualei arene până la finalul anului calendaristic, pentru care CS Dinamo va suporta toate cheltuielile

Dacă lucrările vor începe la începutul anului 2023, CNI estimează că, în doi ani, Dinamo va beneficia de noul stadion. Termenul poate fi prelungit în funcție de mai mulți factori.

„Având experiența celorlalte stadioane, undeva la 24 de luni, cam doi ani. Trebuie să ținem cont și de zonă. Steaua s-a construit într-un an și nouă luni, dar acolo a fost accesul mai ușor, loc foarte mare, pe când aici vor fi anumite constrângeri.

La Steaua am putut lucra și în weekend, și seara, în condițiile în care nu aveai vecini. Acolo, între case, o să fie mai dificil. De asta și la Rapid a durat mai mult, fiecare stadion are particularitățile lui. Dar, repet, se va face!”, a declarat directorul CNI, pentru www.sport.ro.

VIDEO - Dinamo va avea un nou stadion! Anunțul va fi făcut pe 14 mai

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!