OFICIAL FC Argeș, de neoprit pe piața de mercato. Piteștenii au transferat un fotbalist care 'are nebunia specifică portarilor'

FC Arges Sebastian Micu Superliga Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 26 Ianuarie 2023, 18:40
Data actualizarii: Joi 26 Ianuarie 2023, 18:39

Marius Croitoru a primit o nouă mutare la Pitești.

FC Argeș s-a înțeles cu Sebastian Micu, portarul de la FC Brașov, aducându-l la Pitești sub formă de împrumut până la sfârșitul sezonului competițional.

FC Argeș, de neoprit pe piața de mercato. Piteștenii au transferat un fotbalist care 'are nebunia specifică portarilor'

„FC Argeș și FC Brașov au ajuns la un acord pentru împrumutul portarului Sebastian Micu, în vârstă de 21 ani. Goalkeeperul originar din Jimbolia (jud. Timiș) va evolua la echipa noastră până la sfârșitul acestui sezon competițional, iar dacă va confirma așteptările, FC Argeș va avea posibilitatea unui transfer definitiv. În prima parte a acestei ediții de Liga 2, Micu a fost titular în poarta brașovenilor, bifând 16 meciuri în tricoul ardelenilor”, se arată în comunicatul oficial emis de FC Argeș.

Antrenorul de portari de la FC Brașov, Andrei Șanta, a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Sebastian Micu și a evidențiat faptul că este printre primii doi portari din eșalonul secund.

„Micu are calități de mare portar. Are forță nativă, are joc bun de picior, are anticipație, este curajos și iese bine pe centrări. Are nebunia specifică portarilor, dar este receptiv în antrenamente și muncește enorm. Părerea mea, este în primii doi portari din Liga a 2-a. Are ce să învețe și de la mine, dar și de la Dani Mutu și Mikolic, doi portari cu mare experiență”, a spus Andrei Șanta, conform aceleiași surse.

Sebastian Micu este cel de-al nouălea transfer pe care l-a efectuat conducerea de la Pitești. FC Argeș i-a mai primit în această fereastră de transferuri și pe Mario Zebic, Andrei Tîrcoveanu, Mimito Biai, Lucas Brendon, Facundo Rizzi, Boubacar Hanne, Zorhan Basson și David Croitoru.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!