Dumitru Dragomir a auzit ce s-a întâmplat la FCSB și a reacționat imediat: ”Asta e o tâmpenie”

Dumitru Dragomir FCSB u cluj - fcsb Superliga Dumitru Dragomir
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 19 Februarie 2024, 16:19
Data actualizarii: Luni 19 Februarie 2024, 16:19

FCSB se va deplasa pe terenul celor de la Universitatea Cluj în etapa cu numărul 26 din Superliga României.

Vicecampioana are nevoie de un succes pentru a menține distanța de nouă puncte față de urmăritoarea Rapid, care a câștigat în această etapă cu Hermannstadt, scor 2-0.

Pe lângă Alexandru Băluță și Alexandru Pantea, FCSB nu va conta pentru meciul de la Cluj nici pe Joyskim Dawa, unul dintre titularii incontestabili din echipa liderului.

Dumitru Dragomir: ”Un club serios, asta face!”

Fundașul central va pleca în Franța, după ce soția lui a născut, dar nu va ajunge la timp pentru a fi la dispoziția lui Elias Charalambous. Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, este de părere că Gigi Becali trebuia să-i închirieze un avion privat jucătorului său.

„Mai bine joacă când le lipsesc jucătorii. U Cluj are echipă bună, iar dacă hipopotamii pot să tragă la joc cum trebuie are meci greu Steaua (n.r. - FCSB). Asta e o tâmpenie, mai lăsați-mă că e normal. Un club serios îi ia un avion privat, îl trimite, îl vede, se urcă în avion și vine înapoi.

Încă o dată spun, un club serios care știe meserie îi ia un avion privat, așteaptă șase ore în aeroport avionul privat și se întoarce. Costă 10.000 de dolari, maxim 12.000. Dawa este un fotbalist care poate să joace la orice echipă din Germania și Anglia”, a spus Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.ro.

În tur, FCSB - U Cluj s-a terminat cu un rezultat surpriză, 2-2

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României s-a consemnat pe 2 octombrie 2023, FCSB - Universitatea Cluj 2-2, goluri marcate de Dawa, Şut, respectiv Nistor şi Mitrea.

Ioan Ovidiu Sabău vs FCSB: 16 jocuri în campionat - 4 victorii - 3 remize - 9 înfrângeri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!