Primul jucător plecat de la Dinamo după ”instalarea” lui Stoican: ”Azi dimineață am reziliat”

mihai neicutescu Dinamo Iuliu Muresan Superliga Deian Sorescu și Mihai Neicuțescu
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 05 Ianuarie 2022, 15:13
Data actualizarii: Luni 10 Ianuarie 2022, 19:10

Iuliu Mureșan, președintele lui Dinamo, a anunțat primul jucător care va pleca de la club după venirea lui Flavius Stoican la echipă.

În cadrul conferinței de presă de prezentare a antrenorului Flavius Stoican și a noului team manager, Florin Răducioiu, Iuliu Mureșan a anunțat că a fost reziliat contractul lui Mihai Neicuțescu în cursul zilei de miercuri.

Mihai Neicuțescu, primul plecat de la Dinamo

„După cum știți, am reziliat un contract cu Vestenisky, cu Gluhakovic, tot anul trecut, azi dimineață am reziliat un contract cu Neicuțescu și tot azi am reziliat un contract al preparatorului fizic Antoce Andrei.

Azi, la birou, ne mai așteaptă încă două persoane ca să mai facem încă două rezilieri. Financiar suntem cu banii la zi, sunt salariile plătite pe luna noiembrie, urmează salariul, pe 15 ianuarie, pe decembrie”, a spus Mureșan.

Cel mai probabil, vor urma și alte plecări de la Dinamo în perioada următoare. Flavius Stoican a întocmit o listă împreună cu Mureșan și Răducioiu, urmând ca șefii clubului să poarte discuții pentru rezilierea contractelor celor care nu mai sunt doriți în ”Ștefan cel Mare”.

„Am făcut o listă, după ce am vorbit cu domnul președinte și cu Radu și rămâne de văzut în ce condiții ne vom despărți de unii dintre ei.

În funcție de ce va rămâne, vom încerca să acoperim posturile deficitare. Avem, într-adevăr, un număr de jucători care ar fi în atenția noastră, dar nu ar fi corect să dăm nume pentru că există posibilitatea să-i și pierdem”, a spus Flavius Stoican.

Dinamo are doar 12 puncte în Liga 1 și este la un singur punct în fața ”lanternei roșii”, Academica Clinceni. FCU Craiova este la șapte puncte în fața ”roș-albilor”.

În ianuarie, Flavius Stoican va debuta în noul ”mandat” pe banca lui Dinamo în deplasare, cu FC Argeș.

Neicuțescu a bifat 27 de partide pentru Dinamo în patru sezoane, reușind să marcheze de două ori și să ofere două pase decisive. În sezonul precedent, acesta a fost trimis sub formă de împrumut la Chindia de Cosmin Contra, după ce a petrecut în plină pandemie.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!