Primul transfer răsunător pregătit de PSG, după eliminarea din Liga Campionilor

PSG Bernardo Silva Liga Campionilor Manchester City Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Martie 2023, 18:14
Data actualizarii: Vineri 10 Martie 2023, 18:15

PSG a fost eliminată în optimile Champions League pentru al doilea sezon la rând, după 0-3 la general cu Bayern Munchen.

Dezamăgirea a fost mare în tabăra francezilor, având în vedere că echipa de staruri de la Paris avea ca obiectiv, ca și anul trecut, câștigarea celui mai râvnit trofeu intercluburi din Europa.

PSG pregătește primul transfer răsunător al verii

După eliminarea din Champions League, PSG pregătește un transfer răsunător pentru perioada de mercato din vară: Bernardo Silva (28 de ani), de la Manchester City, scriu jurnaliștii de la L'Equipe.

Portughezul este o ”țintă” a directorului sportiv de la PSG, Luis Campos. Rămâne de văzut în ce măsură este dispusă Manchester City să renunțe la serviciile lui Silva, care este unul dintre titularii din echipa lui Pep Guardiola.

Evaluat la 80 de milioane de euro de site-urile de specialitate, Bernardo Silva mai are contract cu Manchester City până în 2025. Lusitanul joacă la campioana Angliei din 2017, an în care ”cetățenii” plăteau 50 de milioane de euro pentru a-l transfera de la AS Monaco.

Înainte de experiența din Franța, Silva a mai evoluat pentru Benfica Lisabona, club la care a făcut și junioratul.

PSG rămâne cu lupta la titlu din Ligue 1, unde este lider autoritar, cu 63 de puncte, la opt puncte distanță de urmăritoarea Marseille. Parizienii vor juca în deplasare în următoarea etapă, cu Brest.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!