Kylian Mbappe și Lionel Messi, out de la PSG? Scenariul teribil în care cele două staruri ar putea fi date afară

PSG kylian mbappe Lionel Messi Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 10 Martie 2023, 08:42
Data actualizarii: Vineri 10 Martie 2023, 09:00

Bayern Munchen a eliminat-o pe Paris Saint-Germain din Champions League, după ce a învins-o pe scorul de 2-0, pe teren propriu, în manşa secundă a optimilor de finală.

După 1-0 la Paris, bavarezii s-au impus şi pe Allianz Arena, prin golurile marcate în repriza secundă de Eric Maxim Choupo-Moting ( minutul 61) şi Serge Gnabry (minutul 89), ambele venite după mingii pierdute de Marco Verratti.

Thomas Muller, căpitanul lui Bayern Munchen, a ajuns la a 65-a apariţie în fazele eliminatorii ale Champions League, doar Cristiano Ronaldo (85) şi Messi (77) având mai multe.

PSG părăseşte competiția în optimile de finală pentru al doilea sezon consecutiv. Bayern Munchen s-a calificat în sferturi pentru a patra oară la rând.

Problemele majore pentru PSG după eliminarea din Champions League
 

În urma insuccesului din optimile de finală din Champions League, PSG ar putea să se confrunte cu probleme majore, de ordin financiar. 

Publicația AS a dezvăluit că echipa de pe Parc des Princes ar putea avea de suferit din cauza fair-play-ului financiar.

Campioana din Ligue 1 a primit deja o amendă de 55 milioane de euro, dintre care 10 milioane au fost plătiți imediat, iar restul sumei a fost suspendată. 

Dacă vor contiua să încalce regulile fair-play-ului financiar, cei de la PSG riscă sancțiuni și mai dure, inclusiv excluderea din competițiile europene. 

În plus, UEFA ar putea să nu-i mai lase pe cei de la PSG să înregistreze jucători noi pentru următorul sezon din Champions League.

În aceste condiții, gruparea pariziană ar fi nevoită să reducă semnificativ salariile fotbaliștilor sau să vândă o parte dintre aceștia și să obțină un anumit echilibru financiar, pentru a evita consecințe mai grave.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!