VIDEO EXCLUSIV Tibor Selymes, la un pas de hochei? Cine l-a întors la 180 de grade pe fostul fundaș stânga

Tibor Selymes Generatia de aur nationala Romaniei de fotbal Fotbal intern Tibor Selymes / Foto - Gabriel Chirea
Ionuț Stoica
Data publicarii: Luni 27 Mai 2024, 19:13
Data actualizarii: Luni 27 Mai 2024, 19:23

Tibor Selymes, fostul fundaș stânga al naționalei României, a fost invitatul lui Andru Nenciu în cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro.

În 1992, Tibor Selymes a debutat la naționala mare a României, într-un meci amical împotriva selecționatei Mexicului. Ultima apariție a fostului fundaș stânga în echipamentul tricolorilor a fost în 1999, într-un eșec cu 0-2 împotriva Israelului.

Tibor Selymes putea juca aripă stânga sau hochei!

Întrebat despre pasiunea sa pentru hochei, fostul mare internațional a recunoscut că a început aventura sa în lumea sportivă sub postura de portar într-o echipă de hochei. În ceea ce privește fotbalul, fostul fundaș stânga a povestit cum și-a început cariera într-o poziție total inedită: extremă stânga.

  • Tomas Brolin vs Tibor Selymes în sfertul de finală al Mondialului din 1994 România - Suedia / Sursa foto: Getty Images

Creier din spatele transformării sale într-un fundaș stânga "de națională" a fost nimeni altul decât Mircea Lucescu, după spusele lui Selymes.

"Am jucat și handbal, am fost și portar de hochei dar tatăl meu mi-a spus: 'Lasă hocheiul! Ori te duci spre fotbal ori rămâi doar la școală' și așa am rămas cu fotbalul.

Extremă stânga am început. La 17 ani am ajuns la FCM Brasov, acolo jucam extremă. Am avut câteva meciuri cu Dinamo și Nea Mircea (n.r - Mircea Lucescu) m-a chemat la București și mi-a spus: 'Eu vreau să fac din tine un fundaș stânga pentru națională, îl avem pe Mișa Klein, care are posibilitatea să plece în străinătate'. Nea Mircea m-a pregătit pentru postul de fundaș stânga, dumnealui a văzut în mine că pot să ajung un fundaș stânga, chiar și pentru națională", a relatat Selymes la Poveștile Sport.ro.

Care a fost secretul din spatele succesului României

"În primul rând munca, disciplina, seriozitatea și grupul. Mereu am fost un grup unit și am muncit enorm de mult ca să ajungem unde am ajuns.

Eu cred ca noi gândeam un pic altfel, mereu gândeam că putem face ceva pentru fotbalul românesc. Doar prin muncă, seriozitate, atitudine și dăruire putem face acest lucru", a adăugat Tibor Selymes, la emisiunea Poveștile Sport.ro.

VIDEO Tibor Selymes, invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!