OFICIAL Fratele lui Louis Munteanu, OUT! Echipa s-a despărțit de 11 jucători dintr-un foc

Fratele lui Louis Munteanu, OUT! Echipa s-a despărțit de 11 jucători dintr-un foc Fotbal intern

Schimbări importante după retrogradarea în Liga 3.

Clubul moldovean a anunțat, pe 8 iunie, despărțirea de nu mai puțin de 11 fotbaliști, printre care și Rareș Munteanu, fratele atacantului român Louis Munteanu.

Ceahlăul s-a despărțit de 11 jucători dintr-un foc

Prin intermediul unui comunicat publicat pe rețelele sociale, oficialii nemțeni le-au mulțumit jucătorilor pentru perioada petrecută la club și au precizat că toate contractele au fost reziliate pe cale amiabilă.

Pe lista plecărilor se află Anton Alexandru, Răzvan Buterchi, Cristian Coroi, Geani Crețu, Andrei Marc, Rareș Munteanu, Cătălin Pintea, Mihai Șandru, Antonio Suciu, Laurențiu Brănescu și Abdul Razak.

Rareș Munteanu revine la Farul Constanța

În cazul lui Rareș Munteanu, despărțirea de Ceahlăul înseamnă și revenirea la Farul Constanța, formație de care aparține contractual. 

Cotat la 75.000 de euro, mijlocașul a bifat 15 apariții în toate competițiile pentru gruparea din Piatra Neamț și a reușit o pasă decisivă.

După trei ani petrecuți în Liga 2, formația nemțeană a retrogradat matematic în luna mai, după un eșec suferit la Târgu Mureș.

În play-out, echipa a terminat pe locul 7, cu 20 de puncte, fără să câștige vreun meci în cele șapte etape disputate. Bilanțul a fost de două remize și cinci înfrângeri.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!