GALERIE FOTO Dinamo, înfrângere cu 1-7 și ultimul loc în Liga 3! De ce spune însă antrenorul că echipa se află pe drumul cel bun

Dinamo dinamo fotbal feminin FC Dinamo 1948 fotbal feminin liga 3 fotbal feminin Fotbal intern FC Dinamo, echipa de fotbal feminin / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 04 Martie 2024, 12:59
Data actualizarii: Luni 04 Martie 2024, 13:01

"Roș-albele" ocupă ultimul loc în Liga 3, ultimul eșalon al întrecerii feminine la nivel de senioare. 

Petre Dan Capalău, antrenorul principal al echipei feminine de la FC Dinamo, a explicat de ce rezultatele nu au fost atât de bune în acest sezon. Echipa s-a reînființat vara trecută, pentru că regulamentul FRF obligă cluburile din Ligă 1 să aibă o echipă de senioare și două de junioare, nu dispune deocamdată de un buget de salarii și are probleme să-și găsească o locație stabilă pentru efectuarea antrenamentelor și jucarea meciurilor oficiale. În ultimul meci, Dinamo a pierdut derby-ul municipal cu Rapid, 1-7.

"Majoritatea junioarelor foarte bune de la Rapid au fost la Dinamo înainte"

"Nu e plăcut să pierzi contra rivalilor de la Rapid, dar e o echipă încropită anul trecut, am încercat să aducem jucătoare de unde am putut. Momentan au mai venit câteva fete, dar încă nu stăm bine din punct de vedere fizic și tactic. Sunt multe fete care vin de la handbal, de la alte sporturi. Ele se adaptează la fotbal și vom vedea la vară cum putem să progresăm. Construim până la vară, atunci vom vedea ce hibe mai avem, poate vom lua și niște jucătoare profesioniste. Suntem la Liga 3 și nu mai vrem să avem asemenea rezultate, înfrângeri la 7, 8, 10 goluri. 

  • FC Dinamo, echipa de fotbal feminin / Foto - Gabriel Chirea

Eu am înțeles că Dinamo are planuri serioase cu echipa feminină. Majoritatea junioarelor foarte bune de la Rapid au fost la Dinamo înainte. Acum trei ani de zile, în loc să le împrumute și acum să le chemăm înapoi, le-au cedat definitiv și am rămas fără lot. Nu s-au gândit atunci la viitor, acum trebuie să facem rost de jucătoare, am luat-o de la zero. Eu cunosc multe fotbaliste, dar fetele trebuie să simtă și ele vin de acasă și de la serviciu pentru ceva. Ceva simbolic, măcar 100 de lei de meci, cred că ar fi ok la ora actuală. În București sunt jucătoare bune, eu le cunosc, dar e greu să le atragem la echipa noastră.

"Fetele de acum sunt amatoare, unele sunt eleve, altele sunt studente"

Fetele de acum sunt amatoare, unele sunt eleve, altele sunt studente. Glumind, pot spune că nu avem polițiste la Dinamo. Unele dintre studente au și job-uri și e greu să le aduci la toate antrenamentele. Multe dintre fetele din lotul actual nu se cunosc între ele, efectiv nu se cunosc între ele. Terminăm campionatul acesta, tragem linie la final, facem o evaluare, vedem ce putem să aducem și ce putem îmbunătăți în vară și vom arăta mult mai bine în sezonul viitor, cred eu. Vom vedea și ce se vrea pe termen scurt, mediu și lung, pentru că contează proiectul gândit de club. Nu poți să primești licență fără să ai aceste echipe feminine, deci trebuie să le consolidezi. Eu cred că suntem pe drumul cel bun. 

Dinamo e un brand puternic. Din punctul acesta de vedere, eu nu accept să mergem să ne prezentăm și să nu jucăm la victorie. Cred că e important ca echipa feminină de la Dinamo să fie puternică, indiferent că interesează mai puțin rezultatele ca la echipa masculină. Domnul Becali spunea că nu îl interesează rezultele la FCSB, dar cred că cluburile importante din România trebuie să-și respecte blazonul și în fotbalul feminin. Eu încerc și la nivel individual să fac rost de niște bani, vom vedea care vor fi posibilitățile financiare și vom construi pe baza acestui aspect. 

"Deocamdată ne antrenăm pe jumătăți și pe colțuri de teren"

Meciul cu Rapid a fost unul considerat acasă, dar am jucat la Baza Constructorul, deținută de ei. Dinamo are o problemă mare cu terenurile de antrenament și de joc la juniori și feminin. E o problemă imensă, nici nu putem să ne desfășurăm ședințele de pregătire cum trebuie. Nu știu de ce nu se mai poate închiria baza domnului Țiriac (n.r. - Complexul Sportiv "Ion Țiriac" din Pantelimon, fosta Bază Sportivă "Granitul"). Suntem încă într-o fază de regrupare, deocamdată ne antrenăm pe jumătăți și pe colțuri de teren, pe unde apucăm. Am găsit o bază bună, cred că vom merge acolo. Nu e doar o problemă a lui Dinamo, e o problemă mare cu terenurile de fotbal în București, sunt multe echipe și prea puține terenuri sportive. 

Nu avem încă condițiile care trebuie, dar e important că fetele iubesc fotbalul și iubesc clubul. Vin în continuare la Dinamo, le face plăcere să facă fotbal și să îmbrace acest tricou. Rezultatele cred că se vor îmbunătăți, pentru că orice construcție începe de la fundație. Sunt mulțumit că avem deja 20 de fete, săptămâna viitoare vor mai veni încă două jucătoare, avem de unde începe construcția unei echipe bune. Vom mai lua un portar. Avem câteva jucătoare împrumutate de la Rapid, probabil că se vor întoarce acolo, deși e greu acum să se impună, pentru că au investit mult și au adus multe jucătoare mai experimentate", a declarat Capalău pentru Sport.ro. 

Clasamentul Seriei 4 din Liga 3 Feminin:

1. FC Rapid 1923 București - 29 puncte

2. AFC Chindia Târgovişte - 18 puncte

3. FC Voluntari - 4 puncte

4. FC Dinamo 1948 București - 1 punct

Rezultatele înregistrate de FC Dinamo Feminin în acest sezon:

0-16 FC Rapid 1923 (16 septembrie 2023) / 0-4 Chindia Târgoviște (24 septembrie 2023) / 0-5 Concordia Chiajna (1 octombrie 2023) / 1-2 FC Voluntari (8 octombrie 2023) / 1-6 FC Rapid 1923 (20 octombrie 2023) / 3-8 Chindia Târgoviște (5 noiembrie 2023) / 0-10 Concordia Chiajna (12 noiembrie 2023) / 1-1 FC Voluntari (19 noiembrie 2023) / 1-7  FC Rapid 1923 (3 martie 2024)

Foto - Gabriel Chirea

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!