TOP | Cele mai importante 5 momente ale fotbalului romanesc in 2019

Romania U21 CFR Cluj Razvan Marin record spectatori Viitorul Constanta Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 24 Decembrie 2019, 12:13
Data actualizarii: Marti 24 Decembrie 2019, 15:49

Nationala U21, traseul lui CFR Cluj si recordul de spectatori cu Norvegia, printre performantele anului 2019. 

5. Titlul cucerit de CFR Cluj si trofeul Cupei Romaniei castigat de Viitorul

In 2019, CFR Cluj a castigat cel de-al cincelea titlul din istoria sa, dupa cele din 2008, 2010, 2012 si 2018, urcand pe pozitia a cincea in clasamentul all-time al fotbalului romanesc, inaintea sa gasindu-se doar Steaua (21), Dinamo (18), Venus Bucuresti (8), UTA Arad (6) si Chinezul Timisoara (6). Tot in acest an, Viitorul a castigat prima Cupa a Romaniei din palmaresul sau, dupa ce a a invins in finala pe Astra Giurgiu, cu 2-1, dupa prelungiri, iar de-a lungul competitiei a trecut de Concordia Chiajna, Poli Iasi, FC Hermannstadt si CS „U” Craiova. In iulie, constantenii au reusit sa isi aduca in vitrina si Supecupa Romaniei, dupa ce au invins pe CFR Cluj (1-0), castigand toate trofeele la nivel de seniori, dupa ce au dominat ultimii 10 ani la nivel de juniori. 

4. Transferul lui Razvan Marin la Ajax Amsterdam

Transferul de la Ajax la Standard Liege, din aprilie 2019, a devenit a treilea cel mai scump din istorie al unui fotbalist roman. Mijlocasul a semnat un contract pe 5 ani, iar Ajax a platit 12.5 milioane de euro in schimbul sau. Mutarea lui Razvan Marin este depasita doar de transferul lui Adrian Mutu, pentru care Chelsea a platit 19 milioane de euro, in 2003, si cel al lui Cristi Chivu, transferat de la Ajax la AS Roma pentru 18 milioane de euro, tot in 2003. Pentru „lancieri”, romanul a jucat pana acum 15 meciuri, a castigat Supercupa Olandei si, desi nu s-a impus inca ca titular incontestabil al echipei, transferul sau ramane unul de referinta pentru 2019, alaturi de cele ale lui Alex Mitrita (NY City), Nicolae Stanciu (Slavia Praga), Ianis Hagi (Genk) sau Ciprian Tatarusanu (Ol. Lyon). 

3. Recordul mondial de copii in tribuna in preliminariile Euro 2020

Ca urmare a scandarilor fanilor de la meciurile cu Spania si Malta, Romaniei nu i s-a permis sa joace cu spectatori in tribune la partida cu Norvegia. Totusi, FRF a putut chema la meci fani pana in 14 ani, iar cei 27.000 de copii prezenti pe stadion reprezinta un record mondial. Desi a ocupat abia locul al patrulea in grupa de calificare la Euro 2020, dupa Spania, Suedia si Norvegia, nationala Romaniei mai are sanse pentru a ajunge la turneul final, acolo unde tara noastra este una dintre gazdele competitiei. Pe 22 noiembrie, la Nyon, a avut loc tragerea la sorti a play-off-ului Ligii Natiunilor, care a stabilit ca echipa nationala va infrunta in semifinale Islanda (26 martie, Reykjavik), pentru ca in finala sa se lupte cu Ungaria sau Bulgaria (31 martie), tot in deplasare. Daca va castiga ambele meciuri, „tricolorii” vor face parte din Grupa C a Euro 2020, alaturi de Olanda, Ucraina si Austria. 

2. Traseul lui CFR Cluj in cupele europene

Echipa antrenata de Dan Petrescu a fost performera la nivel de club a anului 2019. Dupa ce in vara a castigat titlul in Liga 1, clujenii au intrat in preliminariile Champions League inca din turul 1, trecand pe rand de Astana (0-1, 3-1), Maccabi Tel Aviv (1-0, 2-2) si Celtic (1-1, 4-3), pentru ca in play-off sa piarda greu in fata Slaviei Praga (0-1, 0-1). Calificati direct in faza grupele Europa League, „ceferistii” au terminat Grupa E pe pozitia secunda, cu 12 puncte acumulate, dupa ce au invins de doua ori pe Rennes (1-0, 1-0) si cate o data pe Lazio (2-1) si Celtic (2-0), stabilind si recordul de puncte stranse in grupele competitiilor europene intercluburi de o formatie din tara noastra. Maratonul european al CFR-ului nu se incheie, pentru ca in "16"-imile competitiei, disputate in primavara anului 2020,  vor infrunta pe FC Sevilla. 

1. Calificarea nationalei U21 in semifinalele Campionatului European

Nationala condusa de Mirel Radoi a reusit cea mai importanta performanta din fotbalul romanesc in 2019. Echipa U21 a Romaniei s-a calificat la competitia din Italia si San Marino, dupa ce a castigat grupa preliminara 8, din care au mai facut parte Portugalia, Bosnia & Hertegovina, Tara Galilor, Elvetia si Liechtenstein. La turneul final, „tricolorii mici” au castigat Grupa C, cu 7 puncte acumulate, dupa ce au invins Croatia (4-1) si Anglia (4-2) si au remizat cu Franta (0-0). In semifinalale competitiei, Romania a pierdut greu cu Germania (2-4), dupa ce a condus cu 2-1 la pauza, iar nemtii au reusit sa inscrie golurile decisive in minutele 90 si 90+4. Cu o echipa in care au stralucit Puscas, Radu, Hagi, Nedelcearu, Coman, Manea sau Baluta, reprezentativa de tineret a aratat ca regula U21 impusa cluburilor din Liga 1 incepe sa dea roade. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!