Cosmin Olăroiu a fost instalat, la Al-Jazira, supranumită „Mândria din Abu-Dhabi“, ca să readucă această formație în fruntea fotbalului din Emirate.
Chiar dacă e printre cele mai bogate grupări din Orientul Mijlociu, Al-Jazira n-a mai câștigat un titlu din 2021! Arabii au schimbat șapte antrenori, până la venirea lui Olăroiu, dar echipa lor nu s-a mai apropiat de locul 1. În aceste context, instalarea lui Oli a schimbat lucrurile din temelii! Pentru că o echipă care își cam obișnuise fanii cu dezamăgirile are acum un start lansat în noua ediție a campionatului. Clasamentul primei ligi reflectă această realitate.
După primele trei runde, Al-Jazira face parte din grupul celor trei formații cu maximum de puncte. Aici, regăsim și campioanele ultimelor două sezoane, Al-Ain, respectiv Shabab Al-Ahli. Cu precizarea că echipa lui Olăroiu e singura din Emirate, fără gol primit după primele trei etape din campionatul intern!
Olăroiu, nervos din cauza golului anulat la 0-0
După două victorii în deplasare, 2-0 cu Hatta și 2-0 cu Sharjah, Al-Jazira a debutat, ieri, pe teren propriu. Și formația din Abu-Dhabi a făcut show: 3-0 cu Ajman.
În ciuda rezultatului, Cosmin Olăroiu a fost nervos din cauza unei decizii luate în prima repriză. Concret, în minutul 24, la scorul de 0-0, reușita lui Willyan Rocha a fost anulată de analiza VAR pentru un presupus ofsaid. Ulterior, Al-Jazira a punctat de trei ori, prin Igor Serrote (45), Yuri Matias (autogol-68) și Bruno (86).
„Am început meciul tensionați, am greșit niște mingi pe care n-ar fi trebuit să le greșim. De partea cealaltă, Ajman a jucat dezinvolt, fiind o echipă care n-are nimic de pierdut împotriva granzilor din campionat. Din fericire, pe urma, treptat, am reușit să intrăm în joc, să avem ocazii, să marcăm. Am avut și un gol anulat, deși, sincer, îmi e foarte greu să cred că, la faza respectivă, cineva poate spune că e ofsaid cu certitudine! De fapt, e aproape imposibil. Din fericire, după golul anulat, am reușit, totuși, să marcăm, iar avantajul de la pauză ne-a permis să avem o mai mare libertate în exprimare, după pauză. Știam că, ușor ușor, va trebui să găsim spațiile prin care să marcăm al doilea gol. Iar când am făcut 2-0, totul a devenit mai ușor“, și-a început românul analiza.
Olăroiu își invită elevii la calm: „Step by step...“
Cu o experiență de peste 20 de ani în antrenorat, Olăroiu a văzut totul în fotbal. Motiv pentru refuză să fie luat de val, după startul perfect al echipei sale în campionat.
„Am obținut 3 puncte foarte importante pentru noi. Ne doream foarte mult să avem continuitate în rezultate. Am întâlnit o echipă bună. Ajman m-a impresionat, în acest debut de sezon, prin maniera lor de a juca. De aceea, meciul a fost foarte dificil. Iar cele trei puncte le-am obținut cu foarte mari sacrificii, cu mare efort. A fost un meci foarte foarte dificil, iar diferența de scor nu reflectă realitatea din teren. Din punctul meu de vedere, în continuare, sunt multe lucruri de pus la punct. Deci, să rămânem cu picioarele pe pământ. Drumul e lung. Step by step (n.r. – pas cu pas)...“, a încheiat tehnicianul de 57 de ani.