Legendarul fotbalist argentinian și-a prelungit oficial contractul cu Rosario Central până în 2027 și va continua la clubul la care și-a început cariera.
„Fideo”, retras deja din naționala Argentinei, a ales să își prelungească aventura la echipa din orașul natal, unde a revenit în vara anului trecut după aproape două decenii petrecute în Europa.
Di Maria rămâne la Rosario Central până în 2027
La 38 de ani, fostul jucător al lui Benfica, Real Madrid, Manchester United, PSG și Juventus nu se gândește încă la retragere și speră să încheie cariera la clubul unde a debutat ca profesionist.
De la revenirea în Argentina, Di Maria a disputat 37 de meciuri și a marcat 14 goluri. Următorul mare obiectiv este calificarea în sferturile de finală ale Copei Libertadores.
Unul dintre cei mai mari fotbaliști din istoria Argentinei
Angel Di Maria este unul dintre cei mai titrați jucători argentinieni din toate timpurile. De-a lungul carierei a cucerit UEFA Champions League cu Real Madrid, numeroase titluri în Spania, Franța și Portugalia, iar alături de Argentina a câștigat Cupa Mondială din 2022, două trofee Copa America, Finalissima, aurul olimpic din 2008 și Campionatul Mondial U20. În tricoul naționalei Argentinei a adunat 145 de selecții și 31 de goluri.